Liberalismul, concept perimat pentru educaţie

Am putut constata, încă o dată, cu toţii, că educaţia este bătaia de joc a Guvernului liberal. Au refuzat mărirea salarială acordată cadrelor didactice prin lege, motivând că nu sunt bani. În acelaşi timp, au găsit resurse pentru a umfla bugetele serviciilor secrete. Pentru ei au fost bani! Au întârziat nepermis de mult cu „Ghidul şcolar antipandemic” şi la nici câteva ore de la apariţia lui, l-au modificat. Asta ca să nu mai discutăm despre haosul pe care l-au creat în învăţământ, prin adoptarea acestui ghid care în multe privinţe, este imposibil de pus în practică. La o simpla analiză pe text se vede că nu este gândit de oameni cu experienţă la catedră. Ei ar fi văzut altfel lucrurile. Ştiau ce-i posibil şi ce nu, dar din birourile din minister, totul pare posibil. Mai puţin finanţarea corespunzătoare a educaţiei.

Pentru a îndrepta aceste nedreptăţi, parlamentarii PSD au gândit un proiect legislativ prin care statul român va fi obligat să vină în sprijinul cadrelor didactice cu un stimulent de risc similar cu cel al medicilor, în valoare de 500 de euro de persoană. Considerăm că învăţământul este un domeniu prea important pentru această ţară ca să fie lăsată la cheremul unor indivizi certaţi cu educaţia, care vremelnic conduc destinele acestei ţări şi a învăţământului românesc.

Personal, consider că dascălii noştri merită cu prisosinţă acest stimulent financiar, pentru că începând din 14 septembrie îşi pun în pericol sănătatea pentru educaţia copiilor noştri. Or viitorul fără educaţie, nu este posibil. Fără învăţământ ne întoarcem în timp, regresăm şi ne sabotăm şansa la o viaţă mai bună. Dacă cadrele didactice înţeleg să-şi pună în pericol sănătatea pentru viitorul ţării, este de datoria noastră, ca parlamentari, să facem tot ce ţine de noi să simtă că acest risc asumat a meritat. Doar că acest aspect a fost înţeles numai de parlamentarii PSD. PNL-ul este prea ocupat de organizarea alegerilor ca să mai vadă şi problemele reale cu care se confruntă ţara.

Senator,

VIRGINEL IORDACHE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: