Într-o singură lună

Inspectorii de muncă au depistat 26 de suceveni care lucrau la negru

>Firmele în cauză au fost amendate cu 580.000 de lei

În luna iunie, inspectorii ITM Suceava au făcut 402 de controale, dintre care 266 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 136 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că, acolo unde s-au constatat deficienţe, au fost aplicate 378 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 810.000 lei.

Conform şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, doar pe linia relaţiilor de muncă, în urma celor 266 controale efectuate, s-au dat 167 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 795.500 lei. Pe durata descinderilor, inspectorii de muncă au depistat 35 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Între acestea, 4 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; o persoană muncea în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat; patru persoane erau la lucru în afara programului stabilit prin contractul individual de muncă cu timp parţial. Încă 26 de persoane au fost prinse de inspectorii ITM fără contracte individuale de muncă.

Şeful IPM Suceava arată că pentru muncă nedeclarată au fost sancţionaţi 24 angajatori, valoarea amenzilor date însumând 580.000 lei.

Romeo Butnariu mai subliniază că deficienţele frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost legate de neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea în termenul legal a contractelor individuale; netransmiterea modificărilor intervenite; abateri de la prevederilor cu privire la munca suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat. În cele din urmă, s-a constat că nu sunt respectate reglementările privind acordarea concediilor de odihnă, cât şi cele referitoare la repausul săptămânal. Pe linie de sănătate şi securitate în muncă, în urma celor 136 de controale întreprinse, s-au aplicat 211 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală a amenzilor aplicate de 14.500 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: