În perioada 17 – 31 august 2020

Caravana „Salvaţi Copiii” s-a deplasat în 20 de localităţi ale judeţului Suceava

> Copiilor din aceste comunităţi li s-a acordat consiliere, astfel încât să le fie asigurat accesul la educaţie sigură şi de calitate

Filiala suceveană a organizaţiei „Salvaţi Copiii” s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase proiecte menite să îmbunătăţească viaţa celor mai mici concetăţeni ai noştri. Într-o perioadă cu multiple provocări, precum este cea în care trăim acum, determinate de lupta cu Covid-19, eforturile „Salvaţi Copiii” s-au orientat şi înspre găsirea unor soluţii în contextul preconizatei deschideri a noului an şcolar, care să permită accesul la educaţie, în pofida dificultăţilor ridicate de măsurile anticoronavirus.

„În perioada 17–31 august 2020, specialiştii «Salvaţi Copiii» Suceava au oferit consiliere reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai unităţilor de învăţământ din 20 de localităţi din judeţul Suceava, pentru adoptarea urgentă a unor măsuri concrete care să asigure copiilor din aceste localităţi condiţii materiale şi echipamente tehnice adecvate începerii noului an şcolar”, după cum aflăm dintr-un comunicat de presă al ONG-ului menţionat.

Primari, directori de şcoli, profesori, asistenţi sociali, consilieri şcolari, asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari, reprezentanţi ai comitetelor de părinţi şi ai consiliilor elevilor, poliţişti din Pătrăuţi, Todireşti, Adâncata, Siret, Dorna Candreni, Dorna Arini, Ciocăneşti, Moldoviţa, Hânţeşti, Oniceni, Siminicea, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Arbore, Şcheia, Gulea – Dolhasca, Lupcina, Ulma – Nisipitu, Suceava – Liceul cu Program Sportiv, Vama au participat la întâlnirile organizate în luna august, au transmis problemele cu care se confruntă în organizarea noului an şcolar şi au discutat asupra propunerilor organizaţiei „Salvaţi Copiii” referitoare la condiţiile minime ce trebuie respectate pentru a asigura un cadru sigur pentru educaţie.

Decizii referitoare la organizarea orelor şcolare cu prezenţă fizică în clasă

Reprezentanţii ONG-ului au precizat în comunicatul de presă că „orice decizie cu privire la organizarea orelor şcolare cu prezenţa fizică a copiilor trebuie să respecte, fără excepţie, normele sanitare anunţate de către autorităţi. Dintre acestea amintim respectarea distanţării fizice de minimum 1,5 m între elevi (şi nu cea de 1 m propusă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii în draftul de Ordin pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada pandemiei Covid-19), ceea ce presupune verificarea spaţiilor şcolare la clasă şi calcularea numărului maxim de elevi ce pot fi acceptaţi la clasă, ceea ce poate duce, în special în mediul urban, la organizarea claselor în grupe de copii care vor participa la ore. De asemenea, asigurarea tabletelor, a consumabilelor igienico-sanitare (măşti, dezinfectanţi şi, în locul separatoarelor din plexiglas, viziere care sunt în măsură să ofere protecţie totală a feţei, acoperind şi ochii, să prevină atingerea feţei, să fie dezinfectate şi refolosite şi să permită comunicarea prin expresie facială), a unor condiţii civilizate de învăţare (apă curentă şi canalizare, grupuri sanitare moderne, renovarea spaţiilor insalubre), monitorizarea pauzelor între ore, pregătirea cadrelor didactice pentru predarea online, organizarea transportului şi dotarea claselor cu tehnica necesară transmiterii orelor pentru elevii din grupele neparticipante (în cazul scenariilor mixte) sunt aspecte de importanţă egală, în lipsa cărora nu vom putea vorbi de acces la educaţie sigură şi de calitate pentru toţi copiii”.

Copiii doresc să se întoarcă la şcoală în luna septembrie

Conform analizei efectuate de către „Salvaţi Copiii”, „Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, realizată în urma consultării a 5.000 de copii din România, copiii şi-au exprimat dorinţa de a reveni în şcoli în luna septembrie. 47% dintre ei au declarat că au utilizat, în starea de urgenţă şi în starea de alertă, doar telefonul mobil, dispozitiv care nu permite o reală participare la educaţia online. De aceea, nu întâmplător, aproximativ acelaşi număr de copii (48%) a resimţit puternic nevoia de ajutor direct pentru recuperarea materiei, inclusiv pe timpul verii. Copiii au conştientizat urgenţa pregătirii tuturor şcolilor, indiferent de localitate şi de resursele autorităţilor locale, pentru a asigura condiţii de învăţare decente, siguranţă medicală şi monitorizarea aplicării regulilor sanitare şi de distanţare socială.

„Aceste aspecte ne-au determinat să considerăm că, din perspectiva principiului fundamental al participării copiilor în luarea deciziilor care-i privesc în mod direct, reînceperea anului şcolar la 14 septembrie, în condiţii egale de siguranţă sanitară şi acces real la educaţie de calitate, reprezintă proba respectării interesului superior al copiilor” a declarat dna Camelia Iordache, preşedintele Filialei Suceava a organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: