Ne-am bucurat foarte, foarte mult aflând că decana de vârstă a colaboratorilor cotidianului „Crai nou” (iar, dacă ne gândim bine, a tuturor celor care semnează astăzi – cel mai recent articol i-a apărut în ediţia de ieri! – în cel mai vechi ziar al sucevenilor din întreg judeţul) a devenit, de joia trecută, cetăţean de onoare al municipiului în care trăieşte şi în care-şi desfăşoară activitatea de-o viaţă. Într-un grup select, de toată cinstea pentru Câmpulungul Moldovenesc (aşadar, alături de Bogdan Stamatin, Erzilia Elena Ţâmpău, Radu Ciumaşu, Constantin Tiron, Mihai Piticari, Ioan Catargiu), potrivit primarului Mihăiţă Negură, doamna Artemisia Ignătescu a fost prezentată, pe scurt, astfel: „preşedinte al Clubului Femina, care, deşi aflată la o vârstă înaintată, continuă să fie prezentă în toate activităţile oraşului. Are cinci cărţi publicate, având în lucru pentru anul acesta volumul «Şi printre noi sunt îngeri»”. De altfel, este de înţeles că activitatea de atâţia zeci de ani a Artemisiei Ignătescu pe tărâm cultural şi social (activitate care nutreşte inclusiv veştile pe care le-a transmis şi le transmite în continuare cititorilor de „Crai nou”) nu putea fi cuprinsă acolo şi nici aici în doar câteva vorbe. Însă şi doar câteva vorbe, la un moment potrivit, sunt suficiente pentru a sublinia şi a transmite recunoştinţa unei comunităţi. Doamnă Artemisia Ignătescu, suntem deosebit de onoraţi că municipiul Câmpulung Moldovenesc v-a acordat cea mai înaltă distincţie a sa!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii