Traversăm un timp al regăsirii noastre, an de an cinstim limba noastră – fagure de miere, dar acest fenomen ar trebui materializat în fiecare clipă a vieţii, prin păstrarea şi cinstirea limbii, prin graiul de zi cu zi. Cel mai pus în practică aspect lingvistic se desfăşoară în şcoala românească, în mod special în clasele primare. Elevii vin în contact cu exprimarea corectă, literară şi estetică la toate disciplinele de curs. La şcoală, prin procesul instructiv-educativ, elevul este supus unor reguli literare şi gramaticale corecte. Pe lângă bagajul lingvistic de fiecare zi, elevul duce cu el şi un bagaj lingvistic împrumutat, din păcate plin de englezisme şi de prescurtări supărătoare, care nu fac decât să ştirbească valoarea limbii noastre. Acest fenomen plin de neologisme a înlăturat treptat folosirea unor cuvinte corecte şi utile în exprimarea zilnică. Exemplific. Un elev îmi spune într-o discuţie despre sărbătorile românilor că de fapt Moş Crăciun este un „fec” – adică un fals, altă elevă într-o discuţie la o oră de educaţie civică, spunea am ales acest produs că e „feşăn”, era de fapt modern şi exemplele pot continua. Nu vom trece cu vederea, mereu vor fi corectaţi şi îndrumaţi să vorbească corect. Trista realitate vine şi din lipsa de lectură. Lecturarea poveştilor sau a literaturii pentru copii a fost înlocuită cu jocul pe telefon, cu aplicaţii pe telefon în limba engleză, care au captivat copiii în mod ostentativ, încât rar şi cu multe insistenţe copiii de azi mai citesc. De aici şi până la secătuirea limbii literare nu este decât un pas. Noile caiete auxiliare, bogate în conţinut şi bine structurate, au rolul de-a reactualiza unele poveşti, snoave, texte fragmentate din diferite basme, tocmai pentru a fi un suport lingvistic… Aici intervine o mare dificultate – elevul nu înţelege sensul cuvintelor, nu face diferenţa între sens propriu şi sens figurat, nu vede o expresie artistică sau nu înţelege un regionalism sau un arhaism, acestea fiind înlocuite treptat şi zi de zi cu acele cuvinte care ne sluţesc voit limba noastră moştenită şi preţuită. În atelierele de creaţie literară din şcoală se insistă pe creaţii artistice cu un conţinut bogat, dar cu activizarea permanentă a limbii române literare şi evitarea cuvintelor de provenienţă străină. În acest context social, demersul didactic îşi propune valorificarea permanentă a resurselor lingvistice prin cumul de competenţe socio-culturale, care vor imprima realităţi pentru generaţii care acum se află pe băncile şcolilor.
Prof. înv. primar
EMILIA POPESCU RUSU
Lacrima limbii române
Totdeauna vie, totdeauna caldă
Lacrima ce curge dintr-un ochi durut,
Căci e sfânt pământul pe care îl scaldă
Şi-i tărâmul nostru, dintru început.
Şi-a rămas al nostru, strălucind sub soare
Deşi noi hotare ni l-au împărţit
Îl uneşte limba azi în sărbătoare,
Limba noastră, miere şi ulei sfinţit.
Să trăiască limba, neamul să trăiască
Şi cu alte neamuri pace să clădim.
Şi nicicând uitarea să nu stăpânească
Peste glia ţării pe care-o iubim.
Cartea de identitate
N-o rostesc cu fală-n ore aniversare
O păstrez în suflet şi-mi dă drumul drept
Îi cunosc dulceaţa chiar şi-n clipe-amare
Şi mă-nchin la miezul ei cel înţelept.
O împart cu fraţii, ca pe-o pâine caldă
Ca să fie tare şi bogată-n veac
Astfel omenirea va putea să vadă
Că având o limbă, neamul nu-i sărac.
E lumina zilei şi în nopţi, odihna
M-am născut într-însa şi trăiesc în ea
E puterea vieţii, bucuria, tihna,
Limba mea română, patrie de stea.
Doar în limba română
Rătăcită pe mare de-aş fi, în furtună,
Aş striga SOS doar în limba română
M-ar auzi vânturile, valurile
S-ar apropia de mine malurile
M-aş regăsi pe-un pământ,
chiar în care mi-e vatra,
tot în limba română
mi-ar şopti florile, piatra.
Tot în limba mamei
ce mi-a lăsat-o de preţ moştenire
m-aş regăsi între oameni
m-aş regăsi în iubire.
Şi oriunde aş fi rătăcit
Departe de glia străbună,
mi-aş păstra comoara de preţ
sfânta mea limbă română.
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI
Comentarii