> Am un program foarte ambiţios cu echipa mea de consilieri judeţeni, cu echipa mea de primari minunaţi din judeţul Suceava pentru dezvoltarea zonei, a transmis liderul PNL
Preşedintele PNL Suceava şi al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis, vineri, la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie, un mesaj prin care îndeamnă sucevenii să-i acorde votul atât lui, pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava, cât şi echipei liberale, arătând că împreună vor fi puse în aplicare mai multe proiecte curajoase pentru bunăstarea sucevenilor.
„Am fost şi voi fi alături de dumneavoastră la bine şi la greu. Am petrecut multe lucruri împreună. Doresc din tot sufletul meu aducerea la normalitate a Sucevei după greaua încercare din pandemie. Am făcut împreună cu dumneavoastră multe lucruri bune pentru modernizarea acestui judeţ. Vin cu experienţă, cu hotărâre, cu energie, cu bună-credinţă, cu frică de Dumnezeu să ajut judeţul meu drag, Bucovina mea dragă” a spus Gheorghe Flutur.
El a cerut sucevenilor să îl voteze şi să îl pună la treabă.
„Puneţi-mă la treabă! Am proiecte mari pentru judeţul Suceava. Vă rog să mă judecaţi după ceea ce am făcut pentru acest judeţ până acum. Am un program foarte ambiţios cu echipa mea de consilieri judeţeni, cu echipa mea de primari minunaţi din judeţul Suceava pentru dezvoltarea zonei” a continuat Gheorghe Flutur.
El a menţionat că proiectele pe care le are în vedere au ca scop bunăstarea, confortul şi siguranţa sucevenilor.
Potrivit lui Flutur, investiţiile mari care urmează să fie realizate în judeţul Suceava se referă atât la Spitalul Judeţean, urmând să fie construite un spital de copii şi un spital de boli infecţioase, la Aeroportul Suceava – construirea unui nou terminal şi dublarea numărului de pasageri, continuând cu finalizarea modernizării reţelei de drumuri judeţene, implementarea proiectului cu finanţare europeană de apă şi canalizare, dublarea numărului de beneficiari casnici de gaz natural, promovarea turistică a judeţului, a Bucovinei, realizarea proiectului de asociere între staţiunile turistice de interes naţional din judeţ.
De numele meu şi al echipei să se lege autostrada de la Suceava la Bucureşti
Gheorghe Flutur a subliniat că proiectul cel mai important este cel al construcţiei de autostrăzi.
„Vreau de numele meu şi al echipei mele să se lege autostrada care să lege Suceava de Bucureşti, şi lucrurile au intrat în linie dreaptă, şi autostrada care leagă Suceava de Vatra Dornei şi de Occident” a spus Flutur.
El a subliniat că sunt proiecte extrem de ambiţioase şi că are proiecte pentru tineri, pentru oameni în vârstă, pentru Universitate, pentru şcoli, pentru mediul de afaceri.
„Doresc, şi mă ştiţi bine, să fiu un om implicat. Aşa am fost toată viaţa” a spus Flutur, care a chemat sucevenii să fie alături de el şi să-l voteze în 27 septembrie pe el în calitate de preşedinte al CJ Suceava şi echipa de consilieri judeţeni.
Totodată, el a solicitat sucevenilor să susţină şi să voteze primarii propuşi de PNL, care sunt oameni „de ispravă”, cu care va face parteneriat.
„Parteneriat voi face cu toată lumea pentru binele judeţului Suceava. Doresc o relaţie bună cu societatea civilă, cu biserica, cu sindicatele, cu patronatele, cu familiile oamenilor şi voi lupta pentru ca oamenii să fie respectaţi” a conchis Gheorghe Flutur. (N.B.)



























Comentarii