Parcul de piatră

De la o vreme, sucevenii care locuiesc prin preajmă şi care, unii, chiar adastă în acel loc (ca să nu se ducă înspre altele) erau convinşi că în mod anume este lăsat în părăsire. Numit „Mărăşeşti” de oficialităţi, în fel şi chip de ei (de regulă, după repere din preajmă; demult, l-am reţinut a fi drept „Parcul de piatră”, poate fiindcă avea prea puţină verdeaţă), constataseră că acest paradis al porumbeilor (care s-au înmulţit deoarece au acolo mai mulţi prieteni care, îndrăgindu-i peste măsură, îi hrănesc în mod compulsiv, nepăsători însă faţă de găinaţul, penele şi fulgii care rămân după ridicarea stolurilor) este lăsat de izbelişte, deşi, între timp, alte parcuri ale urbei (şi nu doar centrale), fuseseră mai mult sau mai puţin reabilitate. Pe Mărăşeşti însă – deşi e adevărat că se înlocuiseră băncile stricate, că parcul a fost dăruit cu un punct de colectare a deşeurilor de la blocuri, iar anul trecut parcarea din preajmă a fost reamenajată – globurile sparte ale lampadarelor rămâneau neînlocuite, fântâna funcţiona cu economie, iar mizeria era la ea acasă. Aşadar, localnicii credeau că o minte inteligentă dirijează lucrurile în sensul ca într-o zi părculeţul să devină de toţi nedorit, iar în locu-i să se edifice cine ştie ce obiectiv măreţ. Dar uite că în ultimele zile au apărut proiecte oficiale, idei… Va deveni locul acela cel mai cel parc al Sucevei? Deocamdată este, cu siguranţă, cel mai urât. Deşi chiar de piatră nu mai e, c-au mai crescut tufele, au mai îmbătrânit arborii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: