La Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava

181 de elevi vor participa la programe de învăţare la locul de muncă

> Astfel, ei au şanse mai mari să se integreze pe piaţa muncii

Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava va implementa, în perioada august 2020 – septembrie 2022, proiectul „POT – Parteneriat, Oportunitate, Transfer de competenţe”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman.

Potrivit informaţiilor furnizate de directorul colegiului, prof. dr. Maria Teodoreanu, „obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor profesionale practice specifice pentru 181 elevi, dintre care aproximativ 60% din mediul rural, înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ profesional – nivel de calificare 3, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, prin programe de învăţare la locul de muncă, în domeniile Mecanică, Turism şi Alimentaţie publică, Comerţ, Estetică şi igiena corpului omenesc, Electromecanică, Electric şi Fabricarea produselor din lemn, domenii din sectoare cu potenţial competitiv şi de specializare inteligentă, identificate conform SNC şi SNCDI în vederea inserţiei viitoare pe piaţa muncii a cel puţin 39 de elevi”.

Bugetul total al proiectului este de 2.366.599,94 lei, iar valoarea cofinanţării (2%) este acordată de Primăria Municipiului Suceava.

Ni s-a precizat că activităţile de consiliere, orientare profesională şi dezvoltare personală ale elevilor din cadrul proiectului vor ajuta grupul-ţintă să-şi identifice propriile calităţi şi înzestrări personale, să cunoască cerinţele şi oportunităţile pieţei muncii şi să primească îndrumare spre obţinerea calificării vizate.

Serviciile de consiliere şi orientare profesională le vor oferi elevilor informaţii actualizate privind competenţele teoretice şi practice necesare la angajare, situaţia actuală de pe piaţa muncii locale şi naţionale şi prognozele asupra evoluţiei ei viitoare, astfel încât aceştia să cunoască paşii necesari pentru a se îndrepta către o carieră de succes.

Elevii din clasele a X-a şi a XI-a învăţământ profesional, care vor face parte din grupul-ţintă, vor primi subvenţii în cuantum de 150 lei/săptămână pentru perioada de instruire practică (9, respectiv 10 săptămâni). (D.L.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI