Furtunoasa-i domnie, începută în Scoţia, sub numele de Iacob al VI-a Stuart şi terminată în Albion ca Iacob I, s-a consumat cu aproximaţie între anii 1566-1625 şi a fost plină de erori decizionale într-o epocă a antagonismelor religioase. Părinţii săi fiind celebra regină Mary, fosta consoartă a lui Francisc al II-lea, regele francez, şi a lordului Darnley, el s-a aplecat către doleanţele supuşilor săi scoţieni, consolidând Coroana în raporturile ei cu Parlamentul. Nu prea era religios, căci i-a rămas celebră expresia „nu e episcop, nu e rege”, ofensându-i pe puritani sau pe cei care cereau aducerea Bisericii Vechii Anglii la rangul de odinioară. Şi, astfel, a acceptat traducerea autorizată a Bibliei la 1611. Din căsătoria lui Iacob cu regina Anne de Danemarca a văzut lumina zilei urmaşul său la tron, Carol I Stuart, cel care a provocat, de altfel, prima Revoluţie Burgheză din Anglia, la 1642.
Întru acea vreme, în Moldova, trăia un vrednic păstor de suflete, mitropolitul Anastasie Crimca. În anul 1609 a ridicat o frumoasă mănăstire la Dragomirna, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (Rusaliile), care este un loc de pelerinaj şi azi, aflată fiind la doar 8 kilometri de Suceava, străvechea capitală moldavă. Când din episcop de Rădăuţi deveni mitropolit al Moldovei, Anastasie s-a manifestat drept un reformator al Bisericii. Episcopii şi egumenii se adunară sub preşedinţia sa la un adevărat sinod, în 1626, întru apărarea Ortodoxiei. Tot el a întemeiat, precum oarecând Sfântul Vasile cel Mare, primul spital public din Ţările Române aici, la Suceava. Sfânt din timpul vieţii, Crimca şi-a dedicat viaţa normelor monahismului, fiind pomenit în istoria BOR ca autor al celor mai vechi norme privind vieţuirea cea de obşte în mănăstire, datat 20 septembrie 1620. Pe moşia sa de la Dragomirna, unde-şi doarme somnul de veci, mitropolitul trăi în această viaţă între 1560 şi 1629, la limita dintre frământatele veacuri XVI-XVII.
Comentarii