Vechiul drum care lega Bucovina de Ardeal, Coşna – Grădiniţa, este în curs de modernizare

> Gheorghe Flutur: Este a treia legătură cu Ardealul după cea de la Bilbor şi Pasul Tihuţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, la sfârşitul săptămânii trecute, lucrările de modernizare a drumului judeţean Coşna – Grădiniţa. Cu acest prilej, a cerut constructorului să grăbească ritmul, dar şi să suplimenteze forţa de muncă alocată acestei investiţii.

El a spus că modernizarea drumului judeţean care leagă Coşna de Grădiniţa, la limita cu Bistriţa-Năsăud spre Ilva Mare, este o investiţie a CJ Suceava de 6,2 milioane de euro.

În total, drumul are 15 km, ia în prezent se modernizează un tronson de 8,3 km.

Modernizarea presupune realizarea unui carosabil de 6 metri lăţime, la care se adaugă acostamente de 2 metri, cu două straturi de asfalt. De asemenea, se fac ziduri de sprijin pe 2,5 km şi, totodată, se execută 77 de podeţe, dar şi 140 de intrări la populaţie. „Toate intrările în curţile oamenilor vor fi amenajate” a precizat Flutur.

 „Am scos de mai multe ori la licitaţie această lucrare, care este una mare, până ce a venit un câştigător. Ambiţia noastră este ca anul viitor să facem drumul până la hotarul cu Bistriţa-Năsăud” a arătat Flutur.

El a precizat că a discutat cu omologii săi din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru că acesta este vechiul drum de legătură dintre Bucovina şi Ardeal. „În felul acesta putem să discutăm de o altă legătură cu Ardealul după Bilbor şi Pasul Tihuţa. Modernizarea de la Grădiniţa – Coşna înseamnă acces, în special turistic, dar şi dezvoltare economică” a declarat Flutur.

Şeful administraţiei judeţene a cerut constructorului să recupereze întârzierile şi şi-a exprimat speranţa că vor fi aduşi mai mulţi muncitori, ca să fie grăbit ritmul lucrărilor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI