Senatorul PNL Daniel Cadariu:

Primarii din Fălticeni şi Rădăuţi simulează administraţia locală

Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că municipiile Fălticeni şi Rădăuţi merită să fie conduse de primari care fac administraţie locală modernă şi care fac parte din echipa liberală, care a dovedit că ştie să facă administraţie locală şi să implementeze proiecte cu fonduri europene.

Cel puţin cinci probleme majore nerezolvate la Fălticeni

„Cum se simt locuitorii din municipiul Fălticeni în condiţiile în care actualul primar, după două mandate, din care 7 ani partidul domniei sale a fost la guvernare şi 4 ani partidul său a fost şi la preşedinţia CJ Suceava, au cel puţin cinci probleme majore nerezolvate de administratorul local?” a întrebat Cadariu.

Senatorul liberal sucevean a precizat că se referă la „istorica problemă” a Spitalului Municipal Fălticeni.

„După 8 ani de zile cu PSD la guvernare, vii şi te plângi şi constaţi că nu eşti în stare să-l pui în funcţiune, dar pe de altă parte eşti nemulţumit că, în perioadă de pandemie, ai primit de la acest guvern 15 milioane de lei pentru a duce la îndeplinire o sarcină ca administrator local, pentru că spitalele sunt în administrarea primăriilor” a spus Cadariu.

El s-a întrebat cum se simte un locuitor din Fălticeni în anul 2020 când oraşul este tranzitat prin centru de sute de tiruri în fiecare zi, inclusiv noaptea, afectând somnul locuitorilor.

Cadariu s-a întrebat cum se poate ca acest municipiu să nu aibă nici măcar o sală de sport, în condiţiile în care mulţi sportivi din Fălticeni au rezultate bune la nivel naţional şi internaţional.

Totodată, senatorul liberal s-a întrebat cum se simt cei din Fălticeni, leagănul culturii judeţului Suceava, să nu aibă o casă de cultură modernă după atâţia ani de administrare PSD.

„Nu stai să te întrebi? Dacă actualul primar a făcut anumite lucruri, îi mulţumeşti şi dai şansa altuia, unul care vine dintr-o echipă care a demonstrat că ştie să facă administraţie locală, că ştie să atragă fonduri europene” a declarat Cadariu.

El a mai spus că este necesară o schimbare a administratorului principal al municipiului Rădăuţi.

Potrivit acestuia, în 2020, primarul Nistor Tatar propune ca Rădăuţi să revină la statut de comună, să nu mai aibă nici canalizare, nici apă curentă.

Primarul de la Rădăuţi, nostalgic după perioada de la Servicii Comunale

El a amintit că în perioada 2008-2012, când a fost vicepreşedinte al CJ Suceava şi gestiona proiectele importante pe infrastructură cu fonduri europene, cum a fost şi cel de apă-canal din judeţ, Nistor Tatar era director la „vestita” Servicii Comunale SA, care gestiona 80% din bugetul municipiului Rădăuţi.

„Şi atunci s-a opus din răsputeri la intrarea municipiului Rădăuţi în Asociaţia Judeţeană de Apă – Canal” a spus Cadariu, care a menţionat că era nevoie de aceasta pentru ca cei din Rădăuţi să beneficieze de finanţare europeană de 25 de milioane de euro.

„Stau şi mă întreb: dacă nu-i convingeam pe consilierii locali să aprobe asocierea, de unde lua municipiul Rădăuţi 25 de milioane de euro pentru a rezolva o parte dintre problemele de apă şi canal?” a spus Cadariu.

El crede că primarul din Rădăuţi, „nostalgic fiind după perioada de la Servicii Comunale, încearcă să intabuleze întreg municipiul pe acea societate, iar dumnealui să devină proprietar”.

Cadariu s-a întrebat cine l-a împiedicat pe primar să facă centura Rădăuţiului. El a menţionat că la centura Sucevei cei din PNL au făcut presiuni ca aceasta să se finalizeze, iar actualul guvern, în criză economică şi pandemie, să achite facturile.

„Eu cred că cei din Rădăuţi şi Fălticeni vor face o analiză concretă şi realistă la ce-şi doresc în următorii 4 ani. Dacă îşi doresc o simulare de administrare locală, vor putea să continue cu actualii primari. Eu nu cred lucrul acesta pentru că am făcut măsurători în cele două localităţi. Am propus drept candidaţi oameni capabili, parte dintr-o echipă care a demonstrat că ştie să facă administraţie locală şi absorbind fonduri europene şi nicidecum încercând o autoizolare a localităţii lor cum încearcă domnul Tatar la Rădăuţi” a conchis senatorul PNL Daniel Cadariu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI