Conducerea FRF a propus în Comitetul Executiv de la mijlocul acestei săptămâni schimbarea modului de desfăşurare a Ligii a III-a. Aşadar, ediţia viitoare de campionat nu va număra 80 de echipe, cum a fost în ediţia trecută, 90, cum s-a dorit iniţial, sau 96, în cazul în care se mergea pe şase serii a câte 16 echipe, ci nici mai mult, nici mai puţin de 100 de cluburi. Ceea ce înseamnă că vor fi primite pe tabloul de concurs toate formaţiile clasate pe locul al doilea la turneele de baraj pentru promovarea în eşalonul al treilea încheiate recent, situaţie în care se află şi Siretul Dolhasca. Astfel, judeţul Suceava va avea patru reprezentante în ediţia de campionat 2020-2021 a Ligii a III-a, Foresta, Bucovina Rădăuţi, Şomuz Fălticeni şi Siretul Dolhasca.
Pentru a reduce cheltuielile grupărilor din acest eşalon, afectate la rândul lor de criza Covid-19, competiţia va fi structurată în 10 serii a câte 10 echipe. În sezonul regulat, fiecare echipă va disputa câte 18 jocuri, în sistem tur-retur.
La finalul sezonului regulat, primele două clasate din fiecare serie vor juca meciuri de baraj. Astfel, locul 1 dintr-o serie se va confrunta cu locul 2 din altă serie, iar locul 2 cu locul 1. Împerecherea exactă între serii urmează să fie anunţată ulterior de către FRF.
Mai apoi, cele zece învingătoare vor juca între ele încă un baraj, pentru ca doar jumătate dintre ele să promoveze.
Deci, în total vor accede cinci echipe în eşalonul secund, în urma a două baraje între echipele fruntaşe din cele zece serii. Se va menţine, astfel, acelaşi număr de promovate în Liga a II-a cum a fost şi până acum, când campionatul Ligii a III-a era format din cinci serii a câte 16 echipe fiecare.
În privinţa retrogradării, ultimele două echipe din fiecare serie vor pica automat în Liga a IV-a, acolo va ajunge şi cel mai slab loc 8 din toate cele zece serii.
Ediţia de campionat 2020-2021 a Ligii a III-a ar urma să înceapă pe data de 12 septembrie, cu două săptămâni mai târziu decât s-a dorit iniţial.
Componenţa celor 10 serii va fi alcătuită pe baza criteriului geografic, urmând să fie anunţată în zilele următoare.





























Comentarii