Vorbe rele

După o perioadă în care, sporadic, mai ales glasuri ale unor părinţi s-au auzit, pe ici pe colo, îngrijorate despre când şi cum va reîncepe şcoala (răstimp în care cadrele didactice – cu nume şi prenume – au părut că, până la a avea opinii concrete, încă mai aşteaptă indicaţii şi clarificări de sus), iată că, în fine, au vorbit pe scenă sindicatele. Interesant este însă că mesajele lor privind subiectul cel fierbinte au venit la pachet cu un altul: amânarea majorărilor salariale prevăzute de lege. E drept şi că premierul, dincolo de abordarea guvernamentală în ansamblul său, a avut, faţă de aceştia, o explicaţie cel puţin nefericită. Aşadar, potrivit lui, dacă drămuirea bugetului naţional se aseamănă cu cea a unei familii oarecare, atunci când abia mai ai parale pentru mâncare şi chirie, „nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă”! Cu alte cuvinte, dacă se direcţionează fonduri suplimentare spre domeniul sănătăţii, e de înţeles; însă când calculele se fac după legea „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”, plus explicaţii care, cu nesocotinţă, vin să împingă în derizoriu o mulţime de oameni de care (teoretic?) ţara are nevoie, e de nepriceput. Poate dacă premierul trata problema măcar cu oarece pansamente verbale, buba nu se umfla aşa de tare, iar omul căpăta cel puţin notă de trecere. Şi unde mai pui că toate cârciumile sunt închise, iar terasele funcţionează cu program redus.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: