Şi în acest an

Credincioşii au urcat în genunchi dealul Mănăstirii Hagigadar

> Slujba a fost oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, cu respectarea măsurilor din pandemie > Agapa creştină a fost anulată

Peste 100 de credincioşi au participat, duminică, la Sf. Liturghie oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, la Mănăstirea Hagigadar, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.

La slujbă au asistat preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, şi deputatul comunităţii armene, Varujan Pambuccian.

Slujba arhierească de liturghie cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului a fost oficiată în curtea mănăstirii de PS Episcop Datev Hagopian, fiind respectate măsuri de protecţie pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.

Credincioşii au purtat măşti de protecţie şi au stat în dreptul steguleţelor dispuse în curtea mănăstirii, astfel încât să se respecte distanţa fizică.

Conform tradiţiei, unii dintre credincioşi au urcat în genunchi dealul pe care se află Biserica Hagigadar, după care au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de PS Datev Hagopian, împreună cu un sobor de preoţi.

Conform tradiţiei, în timpul urcuşului, credincioşii aprind lumânări în locuri special amenajate şi se roagă pentru împlinirea dorinţei. Ajunşi lângă biserică, o înconjoară de trei ori, tot în genunchi. După fiecare ocol, se opresc şi se roagă.

Dacă în alţi ani credincioşii erau invitaţi la o agapă creştină, unde se serveau mâncăruri specific armeneşti, cum sunt „supa de urechiuşe” şi tradiţionalul pilaf cu carne de vită, în acest an şi acest obicei a fost anulat.

Totodată, au fost anulate pelerinajele în grupuri, pelerinii din ţară venind pe cont propriu.

În judeţul Suceava sunt singurele mănăstiri armeneşti din afara Armeniei din toată Europa, respectiv Zamca şi Hagigadar. La Hagigadar ajung şi creştini care nu fac parte din comunitatea armeană.

Tradiţia de a se urca dealul în genunchi s-a păstrat şi se practică doar la Mănăstirea Necula şi la Mănăstirea Hagigadar. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI