Din mustul primăverii, de când a izbucnit pandemia de coronavirus, o nouă şi interesantă „tradiţie” dă să prindă rădăcini pe plaiurile noastre idilice: nesiguranţa zilei de mâine. Adică, omul îşi face astăzi un program, îl gândeşte şi îl dezvoltă, apoi, în ultima clipă, află că totul s-a anulat sau, în cel mai bun caz, amânat, sine die.
Aşa a fost cu vacanţele şi concediile din această vară, programate şi plătite cu luni bune înainte, care au intrat în sfera hazardului, după ce măsurile de carantinare şi distanţare socială au dat peste cap o planetă întreagă.
Poporul a înţeles atunci necesităţile, dictate de raţionamente medicale, s-a supus fără cârtire, iar acest comportament docil i-a „inspirat” pe conducătorii noştri, care au extins imediat metoda nesiguranţei şi în alte direcţii, cum ar fi alegerile locale, devenite, peste noapte, la un moment, probabile, organizarea învăţământului în noul an şcolar şi efectuarea serviciului de la distanţă, într-o perioadă când se discuta despre reducerea numărului de bugetari, impozitarea pensiilor speciale şi instituirea meritocraţiei, promisiune „maturată” aproape 3 decenii.
Fireşte, raţionamente, mai presus de intenţii, au impus modificarea modificării, astfel că incertitudinea a devenit singura certitudine, iar Guvernul poate ridica din umeri la orice întrebare, legată de activitatea şi deciziile sale, fiindcă, ştiţi dumneavoastră, trăim vremuri grele, de… nesiguranţă şi incertitudine.
Totuşi, există şi câteva lucruri palpabile, de necontestat. Şi aici enumerăm: explodarea preţurilor, creşterea şomajului, falimentul firmelor din turism, transport, divertisment, dar şi din alte domenii.
Pentru toate aceste „bile negre” ale guvernării actuale, cum s-ar exprima opoziţia, s-a inventat conceptul de „relansare a economiei”, în fapt, o promisiune greu de onorat, despre care nimeni nu ştie, la această oră, cum se va desfăşura, pe ce bani, când va începe şi ce activităţi vizează, pentru că există mereu alte probleme prioritare, care necesită rezolvare grabnică, deci spre ele se îndreaptă efortul Puterii.
Şi tot din cauze obiective, neimputabile cuiva, nimeni nu va da socoteală pentru „tunurile” care s-au tras în această perioadă şi, de altfel, nici pentru cele făptuite în ultimii 4 ani, pentru că ţara are de rezolvat acum alte chestiuni, mult mai importante decât aducerea în faţa legii a unor presupuşi infractori, fie ei guvernanţi, fie oameni de afaceri.
























Comentarii