Vacanţa dă să treacă, şcoala dă să vină; mai e o lună. Iar când e vorba de scenarii, în funcţie de situaţia epidemiologică, verde, galbenă sau, Doamne fereşte!, roşie, chiar nu mai e cazul să ne întrebăm, ca în anii trecuţi, care-i prioritatea: tableta sau toaleta. În principiu se cam ştie cum o să fie, dar limpede nimic nu e. De pildă, care dintre elevi vor primi tablete performante şi internet gratuit, cine îi va sorta şi până când? De exemplu, care şcoli vor fi adaptate (cu tot cu învăţătorii şi profesorii lor) la învăţământul distanţat şi eşalonat şi care nu? Se vor adapta la scenariile de molimă până şi programele/ manualele? Se va reuşi ca toţi elevii chemaţi la şcoală să aibă măşti, viziere ori băncuţele să le fie dotate cu panouri din plexiglas?! Se va reuşi, totodată, ca elevii păziţi în clase să se protejeze şi să se distanţeze, să fie struniţi asemenea în pauze, în jurul şcolii ori pe drumul până acasă?… În context, nu în cele din urmă, ce înseamnă că deciziile finale vor fi luate (când?) de autorităţile locale? Fiindcă, e clar, într-un fel se va pune problema într-un colegiu cu ştaif dintr-un municipiu bogat, iar cu totul altfel se va discuta într-un sat amărât. Spre a se răspunde concret şi pe înţelesul tuturor la astfel de întrebări (şi încă la altele, mai nuanţate, mai complicate), nu-i exclus să fie nevoie ca ministrul Anotimpurilor să dea un ordin de prelungire a lunii august şi a primelor două săptămâni din septembrie, nu-i exclus deloc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii