Trei suceveni au fost arestaţi preventiv după ce au atacat cu săbii un bărbat pe terasa unui bar

> Ei sunt cercetaţi pentru tentativă de omor, ameninţare şi distrugere

Trei suceveni au fost plasaţi, ieri, în arest preventiv pentru 30 de zile fiecare, în cadrul unui dosar penal, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit sursei citate, în seara zilei de 4 august 2020, în intervalul orar 23.20 – 23.30, cei trei s-au înarmat fiecare cu câte o sabie metalică de tip macetă, după care s-au deplasat lângă şi apoi pe terasa unui bar din zona rurală a judeţului Suceava.

Acolo, în prezenţa mai multor clienţi, după un scurt conflict verbal, au lovit cu săbiile, în mod repetat, cu intensitate, la nivelul capului şi al umerilor, un bărbat.

Acesta a suferit mai multe leziuni prin lovire şi tăiere, care au necesitat, pentru vindecare, 10-12 zile îngrijiri medicale.

Bărbatul, cu ajutorul unor persoane aflate pe terasa barului, a reuşit să se refugieze şi baricadeze în interior. Agresorii au proferat ameninţări cu moartea la adresa lui, lovind uşa şi faţada clădirii barului cu săbiile, astfel provocând teama şi indignarea clienţilor prezenţi.

Cei trei sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor şi a infracţiunilor de ameninţare, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă, pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică” a mai menţionat sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: