Cu sloganul: „Şi mai mult şi mai bine pentru suceveni !”

Gheorghe Flutur şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Suceava

Preşedintele PNL Suceava şi al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a lansat, ieri, candidatura pentru al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, în cadrul unei conferinţe de presă în aer liber, avându-i alături pe candidaţii liberali pentru funcţia de primar din municipiile din judeţ.

„Pornesc la drum încrezător, cu câteva obiective mari pentru judeţul Suceava sub sigla «Şi mai mult şi mai bine pentru suceveni»” a spus Flutur.

El a arătat că a dovedit că poate să facă şi că este convins că sucevenii vor gira pentru echipa PNL care să ducă Suceava acolo unde îi este locul.

„Deja dau roade demersurile pe care le-am făcut pentru autostrada A 7 Siret – Bucureşti şi autostrada A14 (Autostrada Nordului) Suceava – Dej – Satu Mare”

Flutur a arătat că un obiectiv pe care l-a urmărit în cele două mandate de preşedinte al CJ Suceava, cel de dezvoltare a infrastructurii va fi continuat şi în al treilea mandat când vor veni proiecte mari.

În primul rând, pentru infrastructura de drumuri judeţene, Flutur doreşte finalizarea modernizării întregii reţele de drumuri judeţene.

El a amintit că în acest mandat s-au modernizat 300 km de drumuri judeţene şi că sunt depuse deja proiecte noi pentru finanţare cu fonduri europene.

Gheorghe Flutur a subliniat că nu va rămâne pasiv la ceea ce înseamnă investiţiile pe drumuri naţionale şi că deja dau roade demersurile pe care le-a făcut pentru autostrada A 7 Siret –Bucureşti şi autostrada A14 (Autostrada Nordului) Suceava – Dej – Satu Mare.

El a precizat că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care autorităţile locale vor putea fi implicate în realizarea centurilor ocolitoare de pe traseele autostrăzilor.

În ceea ce priveşte căile ferate, se află în proiect de modernizare magistrala 500 Bucureşti – Suceava – graniţa cu Ucraina, candidatul arătând că îşi doreşte să fie realizat şi proiectul trenului Suceava – Cernăuţi, care nu a fost dus până la capăt de autorităţile competente.

„În sănătate trebuie să învăţăm din ceea ce nu a funcţionat, dar voi continua investiţiile, vom atrage personal medical şi îmbunătăţim actul medical”

În ceea ce priveşte sănătatea, Gheorghe Flutur a spus că reprezintă „un test” revenirea la normalitate şi a precizat că face eforturi zilnice pentru acest lucru.

„Trebuie să învăţăm din ceea ce nu a funcţionat, dar voi continua investiţiile şi în mandatul următor, cu realizarea spitalului de copii, al spitalului de boli infecţioase, amenajarea şi extinderea spaţiilor pentru oncologie, finalizarea extinderii blocului operator, bloc de locuinţe pentru medici, dar şi atragerea de personal medical şi îmbunătăţirea actului medical în SJU Suceava” a spus Flutur.

Gheorghe Flutur a mai vorbit despre un parteneriat puternic cu Universitatea Suceava, cu sprijin reciproc pentru înfiinţarea facultăţii de medicină sau cu înfiinţarea de noi asocieri de tip cluster.

Gheorghe Flutur a arătat că va continua să susţină şcolile de meserii cerute de piaţa muncii a judeţului Suceava.

El a mai spus că sunt urgenţe în ceea ce priveşte utilităţile, arătând că pentru serviciile de apă şi canal se implementează un proiect de un sfert de miliard de euro care se adresează unui număr de 225.000 de beneficiari din judeţul Suceava şi că îşi propune şi dublarea numărului localităţilor care vor avea gaze naturale.

Un alt obiectiv este cel de realizare de îndiguiri prin atragere de fonduri europene.

„Nopţile vor fi mai scurte pentru noi. Vom avea enorm de multă treabă”

El a spus că în ceea ce priveşte turismul, principalele direcţii prevăd înfiinţarea „Staţiunii Bucovina” prin asocierea staţiunilor turistice din judeţ şi amenajarea taberei internaţionale de tineret şi sport de la Bucşoaia, dar şi prin punerea în valoare a Masivului Rarău şi a patrimoniului cultural şi UNESCO din judeţ.

Liderul liberal sucevean a mai declarat că programul său prevede măsuri pentru crearea de noi locuri de muncă în toate localităţile şi atragerea a cât mai multor oameni de afaceri, dar şi programe pentru tineri cum ar fi realizarea, anului viitor, a unui concert în Masivul Rarău.

„Cred că autostrăzile vor acţiona ca un magnet pentru crearea de noi locuri de muncă” a spus Flutur.

El a mai declarat că la Aeroportul Suceava ar urma să fie finalizat în septembrie noul terminal, vor fi deschise noi curse interne şi externe şi va fi construit şi un terminal cargo.

Flutur a mai spus că va continua parteneriatele externe încheiate de CJ Suceava.

Preşedintele PNL Suceava a menţionat că a transmis candidaţilor liberali că îi aşteaptă un mandat dificil: „Nopţile vor fi mai scurte pentru noi.

Vom avea enorm de multă treabă. Vreau să venim în întâmpinarea banilor europeni care bat la uşa României şi trebuie cheltuiţi inteligent pentru dezvoltare”.

Cristinel Creţu şi Neculai Barbă, candidaţii sprijiniţi pentru a fi aleşi vicepreşedinţi ai CJ Suceava

Gheorghe Flutur a mai spus că PNL a strâns 30.000 de semnături de susţinere a candidaturilor pentru CJ şi că vârsta medie a candidaţilor de pe lista PNL pentru Consiliul Judeţean Suceava este de 45 de ani, fiind reprezentante toate zonele judeţului şi toate categoriile profesionale.

El a anunţat că opţiunile lui pentru funcţiile de vicepreşedinte de CJ Suceava sunt actualii consilieri personali, Cristinel Creţu şi Neculai Barbă.

Ion Lungu: Avem în vedere parteneriate cu CJ Suceava de la şoseaua ocolitoare 2 la crearea de noi locuri de muncă

Prezent la eveniment, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că este onorat să facă parte din echipa domnului Gheorghe Flutur ca să finalizeze împreună proiectele pe care le-au început şi să înceapă proiecte noi prin parteneriatul dintre Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava.

Unul dintre obiective este cel de realizare a variantei de ocolire 2 a municipiului Suceava cu fonduri europene pe traseul E 85 – Cumpărătura – Ipoteşti – Tişăuţi – Salcea, a spus Lungu, care a anunţat şi că în această lună se aproba asocierea localităţilor în vederea realizării proiectului.

În ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, primarul Ion Lungu a spus că, tot cu fonduri europene, va fi realizat un pasaj care să lege spitalul nou de spitalul vechi.

Lungu a mai spus că are în vedere şi parteneriate în vederea realizării de parcuri industriale, respectiv la Termica, unde, potrivit lui, sunt toate şansele să fie dezvoltat un asemenea proiect.

Primarul Sucevei a anunţat că un alt proiect comun este realizarea centurii verzi a municipiului Suceava cu piste de biciclete către Dragomirna şi Pătrăuţi.

Ion Lungu a mai declarat că tot împreună cu CJ Suceava ar urma să fie preluată Casa de Cultură şi modernizarea şi gestionarea acesteia împreună.

Primarul PNL al municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, a declarat că PNL este un partid puternic care va face proiecte bune.

„Suntem un partid puternic, suntem un brand şi împreună cu Consiliul Judeţean şi cu toate primăriile din judeţ vom aduce cele mai bune proiecte în sprijinul cetăţeanului şi pentru binele tuturor” a spus Boncheş.

Mihăiţă Negură: Sunt sigur că vom face un lucru foarte bun la Suceava pentru că echipa PNL este una din cele mai puternice

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a spus că, în acest mandat, în parteneriat cu CJ Suceava, se derulează în municipiu mai multe proiecte importante, dar a subliniat că în Câmpulung Moldovenesc zona centrală şi-a schimbat culorile, pentru că a început un proiect de reabilitare totală a tuturor clădirilor din zona centrală.

„Sunt sigur că vom face un lucru foarte bun la Suceava, mai ales că echipa PNL este una din cele mai puternice” a spus Negură.

Ionel Vasiliu: Vreau să fac din Fălticeni un oraş al culturii aşa cum trebuie să fie

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Fălticeni, Ionel Vasiliu, a declarat că se bucură să facă parte din echipa preşedintelui Gheorghe Flutur.

El a spus că se bucură că l-a cunoscut pe Flutur care a promovat valorile umane precum dragostea faţă de familie, dragostea faţă de dascăli, faţă de muncă şi meserii, faţă de profesii şi profesionalism, de cultură, de educaţie, şi foarte mult „faţă de ţăranul sucevean, care de cele mai multe ori a inundat cu a lui sudoare aceste frumoase ţinuturi ale Bucovinei”.

El consideră că va putea avea un parteneriat puternic cu Gheorghe Flutur pentru dezvoltarea municipiului Fălticeni, amintind că unul dintre obiectivele importante este centura municipiului, reţeaua de apă-canal, reţeaua de gaz natural şi că ţine foarte mult să realizeze un proiect de turism cultural împreună cu CJ Suceava.

„Vreau să fac din Fălticeni un oraş al culturii aşa cum trebuie să fie” a spus Vasiliu.

Bogdan Loghin: Împreună cu echipa liberală vom aduce dezvoltarea municipiului Rădăuţi pe toate căile

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a declarat că este încântat că se află în echipă cu Gheorghe Flutur şi că abia aşteaptă să fie ales primar al municipiului Rădăuţi, iar împreună cu echipa liberală să aducă dezvoltarea municipiului pe toate căile.

„O spun cu toată convingerea pentru că ştiu că mă aflu într-o echipă în care mi se poate întinde o mână şi un ajutor pentru a rezolva aceste lucruri” a spus Loghin. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: