Un bărbat de 47 de ani a murit sâmbătă după-amiază, după ce maşina în care se afla a fost lovită de locomotiva unui tren, la Teşna.
Potrivit ISU Suceava, o maşină a fost lovită de trenul Bistriţa – Suceava, pe raza localităţii Teşna din comuna Coşna. Evenimentul a fost anunţat la ora 16.26.
Sursa citată a informat că o singură persoană se afla în interior, persoană care a rămas încarcerată.
Din nefericire, persoana respectivă a suferit leziuni incompatibile cu viaţa.
În zonă au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD. Traficul feroviar a fost reluat la ora 18.40. (N.B.)


























Comentarii