Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, că s-a aprobat la finanţare, prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina, drumul care face legătura dintre Izvoarele Sucevei şi Şepit.
„Va fi modernizat tronsonul rămas de 3 km, iar valoarea investiţiei este de 3,2 milioane de euro, din care două milioane de euro este contribuţia UE, iar 1,2 milioane de euro este cofinanţarea asigurată de Consiliul Judeţean Suceava” a spus Flutur.
El a arătat că este extrem de importantă ieşirea spre Ucraina prin această zonă pentru că şi ucrainenii au un proiect transfrontalier de modernizare.
Flutur şi-a exprimat speranţa că se va deschide acest punct de trecere a frontierei de la Izvoarele Sucevei – Şepit, menţionând că CJ Suceava a mai modernizat şi drumul de la Ulma, aşteptându-se reluarea discuţiilor cu Ucraina şi pentru deschiderea punctului de la Vicovu de Sus.
„Pentru suceveni e important de ştiut că drumul care leagă DN 17 de Izvoarele Sucevei prin Fundu Moldovei, Breaza, Moldova-Suliţa a fost modernizat în acest mandat al meu. Drumul arată foarte bine, mai puţin porţiunea pentru care s-a primit astăzi aprobare de finanţare” a declarat preşedintele CJ Suceava.
El a mai spus că speră ca pe următorul program de finanţare să se asigure fonduri pentru proiectele prin care se va realiza legătura între Izvoarele Sucevei şi Cârlibaba prin Bobeica, şi tot prin programe europene legătura între Cârlibaba şi Brodina, prin Brodina de Jos, un drum paralel cu frontiera, „de care este mare nevoie”.
„Vestea de astăzi este foarte bună pentru că terminăm de modernizat drumul dintre Câmpulung Moldovenesc şi frontiera cu Ucraina şi este un pas uriaş de deschidere de noi conexiuni cu ţara vecină” a spus Flutur. (N.B.)
























Comentarii