Mişcări minime ale cursului euro

Decizia BNR de miercuri de a reduce dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la minimul istoric de 1,50%, măsura luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus, nu a afectat evoluţia leului.

Cursul euro a crescut joi de la 4,8336 lei la 4,8359 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,833 şi 4,839 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,0757 la 4,0751 lei.

Moneda elveţiană fluctua între 1,075 şi 1,081 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,4832 la 4,4904 lei.

Uncia de aur a crescut pe pieţele specializate la 2.042 – 2.064 dolari, fiind atins astfel un nou record istoric, ceea a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 267,2285 la 268,4712 lei, care reprezintă, de asemenea, un nou maxim istoric, al treilea din această săptămână.

Lira sterlină a recuperat o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei Covid-19, care au făcut ca ea să scadă în martie la minimul ultimilor 35 de ani faţă de dolar. Cursul ei a crescut joi de la 5,3448 la 5,3679 lei.

Decizia de politică monetară a BNR a făcut ca indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să coboare joi de la 2,15 la 2,05%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 9 februarie 2018.

Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 2,24 la 2,13%, o valoare apropiată înregistrându-se la începutul lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni a alunecat de la 2,34 la 2,19%.

În regiune atrage atenţia depreciere semnificativă a monedei turce care a atins minime istorice de 7,27 lire/dolar, respectiv de 8,6 lire/euro. Evoluţia se datorează creşterii inflaţiei şi a neîncrederii în capacitatea autorităţilor de la Ankara de a rezolva criza.

Media monedei poloneze faţă de euro a crescut de la 4,3979 la 4,4101 zloţi, iar a celei maghiare de la 345,84 la 346,38 forinţi.

Un recent sondaj Reuters, realizat în perioada 31 iulie – 5 august, arată că dolarul va continua să sufere de slăbiciuni în raport cu majoritatea monedelor majore în următoarele 12 luni.

De altfel, în cursul dimineţii de joi, euro a crescut până la 1,1917 dolari, un nou maxim al ultimilor 2 ani, din cauza diferenţei de viteză dintre SUA şi zona euro în privinţa modului de ieşire din recesiunea provocată de pandemie. Dacă economiile europene dau deja semne de revigorare cea americană suferă de pe urma crizei sanitare dar şi a războiului politic dintre Casa Albă şi Congres în privinţa noului plan de ajutor în valoare de 1.200 miliarde dolari.

Bitcoin creştea pe platformele specializate la 11.600 – 11.800 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: