Politizarea Covidului

Trăind parcă pe altă planetă şi în cu totul altă epocă istorică, Curtea Constituţională a României a dat o decizie stupefiantă atunci când a fost solicitată să se pronunţe în chestiunea internării persoanelor depistate pozitiv cu virusul Sars-CoV-2.

Conform domnilor judecători, drepturile şi libertăţile cetăţeanului ar fi grav ştirbite, ceea ce este neconstituţional, dacă se dispune internarea împotriva voinţei lui. Deci omul trebuie lăsat să decidă singur dacă acceptă sau nu carantina şi, respectiv, internarea, altfel poate să hălăduiască în voie şi să-şi infecteze familia şi pe toţi cei aflaţi în jurul său (decizia a fost luată în urma sesizării Avocatului Poporului).

Şi cum nimeni nu se poate opune sentinţelor CCR, spre spaima medicilor şi nefericirea celor 18 milioane de cetăţeni ai acestei ţări, cât mai numără astăzi populaţia noastră, peste o mie de asimptomatici sau cu simptome uşoare ale bolii au cerut să plece acasă şi duşi au fost, care pe jos sau cu maşina personală, care cu transportul în comun. Nimeni nu a mai auzit de ei, iar starea lor de sănătate constituie un mister de nedezlegat pentru orice instituţie cu implicare în această pandemie.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. La scurt timp după emiterea acestei decizii aberante, numărul îmbolnăvirilor a crescut brusc şi alarmant, ajungându-se la peste 1.300 de cazuri noi de infectări pe zi, faţă de 350, câte erau în perioada stării de urgenţă. Iar decesele provocate de Covid au depăşit cifra de 30 pe zi.

Şi acum, iată şi întrebarea: Cine răspunde pentru miile de îmbolnăviri şi sutele de morţi? Răspunsul firesc şi normal ar fi CCR-ul, care a uitat că pandemia nu este un obiect de studiu (sau joacă) pentru judecători şi a dat o decizie pur politică, ca să cânte în struna PSD-ului. Şi n-a fost nici prima dată. Să ne amintim de anularea amenzilor date pentru încălcarea ordonanţelor de urgenţă, care, la sesizarea aceluiaşi Avocat al Poporului, au fost declarate neconstituţionale.

Epilog. În aceste luni de foc, atât Avocatul Poporului, cât şi CCR-ul s-au dovedit a fi nu instituţii aflate în slujba poporului, ci aservite unui partid care, în mod absolut iresponsabil a dus o politică de nesupunere civică şi destabilizare a ţării. Aşa că pe umerii lor apasă toată vina. Dacă un simplu cetăţean încalcă legea, printr-o faptă culpabilă, răspunde penal şi nu numai. Să vedem cine şi când îi va trage la răspundere pentru această „culpa lata” (culpă mare) şi ce pedepse vor primi. Apropo, există vreun procuror curajos în Parchetul General să se sesizeze?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: