A fost inaugurată cursa Suceava – Dortmund

Cursa Suceava – Dortmund a fost inaugurată, luni, pe Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, fiind cea de a treia cursă internaţională inaugurată în decurs de o lună pe aeroportul sucevean.

„Începând de astăzi, 3 august, avem o nouă cursă aeriană de pe Aeroportul Internaţional «Ştefan cel Mare» Suceava, legătura cu Dortmund. Cursa este operată de Wizz Air, cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, lunea şi vinerea, aterizare la ora 16.10 şi decolare la 16.40. Este cea de-a treia cursă internaţională inaugurată într-o lună pe aeroportul sucevean, după Viena şi Larnaca. Continuăm, astfel, să conectăm Suceava şi Bucovina cu Europa” a spus preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

El şi-a exprimat convingerea că deschiderea acestui zbor va însemna un pas important în atragerea investiţiilor în zonă şi în dezvoltarea turismului.

Dortmund, situat în landul Renania de Nord-Westfalia, este cel mai mare oraş al Regiunii Ruhr, fiind un important centru administrativ, comercial şi educaţional şi este clasificat ca Node City, aflat la mai puţin de 300 km distanţă de Bruxelles, Amsterdam şi Luxemburg, având accesibilitate spre toate tipurile de transport şi infrastructură, astfel că pasagerii din aria de captare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava vor avea o nouă posibilitate de călătorie, atât din punct de vedere turistic, cât şi pentru business.

„Demersurile noastre dau rezultate şi sperăm să putem anunţa şi alte curse. Aici aş mai putea menţiona că Aeroportul sucevean va prelua zborurile companiei Blue Air de pe aeroportul din Bacău, programate în perioada august-septembrie. Este vorba despre 6 curse, respectiv Bruxelles, Dublin, Torino, Roma, Milano, Londra şi reiterez speranţa că odată cu această colaborare Compania Blue Air va decide să introducă şi curse aeriene permanente de pe Aeroportul «Ştefan cel Mare»”a adăugat Flutur.

El consideră că inaugurarea a trei noi curse aeriene internaţionale, la datele care au fost programate dinainte de pandemie, este un indiciu important că judeţul Suceava este perceput ca un judeţ sigur şi este convins că vor veni în scurt timp tot mai mulţi investitori, iar Bucovina va continua să devină o destinaţie turistică din ce în ce mai atractivă.

„Realitatea de zi cu zi arată tuturor că se întâmplă lucruri în judeţ. Din 2016, când am lansat şi Luna Diasporei, am reuşit să creştem de 10 ori numărul de pasageri şi nu ne oprim aici. Continuăm să ne implicăm în deschiderea de noi curse şi să dezvoltăm Aeroportul pentru a pune şi mai mult în valoare acest atu pentru dezvoltarea judeţului” a conchis Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: