Diverse măsuri

Un sondaj din iunie arăta că aprox. 40% dintre români îşi planificaseră concedii în perioada estivală şi că 80% erau siguri că şi le vor petrece la ţară, adică în România. Un altul, din miez de iulie, când deja datele despre infectările cu SARS-CoV-2 se modificaseră grav, zicea că 9% şi le bifaseră deja. Dacă ţi-e frică s-o iei razna şi rămâi în faţa receptorului tv, vezi unde au plecat alţii, cam ce fac ei pe-acolo şi comentezi. Sau nu. Dacă te molipseşti de la alţii şi ieşi măcar până în parcul de aproape, constaţi mereu că ai ajuns prea târziu, că nu mai sunt bănci, că nu mai e loc, că nu mai e distanţă. Iar dacă te crezi isteţ şi, la o pildă, dai o fugă până într-un oraş recunoscut, prin tradiţie, pentru turismul cultural, unde speri că scapi de îmbulzeală cel puţin, nu mică ţi-e mirarea când dai acolo de turiştii care n-au mai prins locuri la Eforie. În şlapi, de dimineaţă până spre seară, bat strada mare de la un capăt la altul, cot la cot, suflare în suflare, pentru ca apoi, osteniţi şi năduşiţi, să zacă pe terase, suflare-n suflare, aproape cot la cot. Pe de altă parte, o rapidă trecere prin Gura Humorului (chiar în momente de festival în aer liber) şi prin Câmpulung Moldovenesc, îţi dă impresia de „rarefiere”. De parcă localnicii ar fi la teve sau pe litoral, iar turiştii… Pe ei îi găseşti pe-acolo unde chiar nu te miră că sunt, pe sub poale de pădure, la pensiuni şi cabane. Când întrebi gazdele, constaţi că-şi măsoară bine vorbele: nu mulţi, nu foarte puţini…, am luat toate măsurile. Pe urmă aştepţi sondajul de august, spre a încerca să evaluezi dacă cifrele s-ar potrivi cu observaţiile personale din teren. S-ar putea să nu bată; dar ce dacă?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: