Preşedintele ALDE Suceava, Octavian Ilisoi, vrea să candideze la preşedinţia CJ

Preşedintele ALDE Suceava, medicul veterinar Octavian Ilisoi, a anunţat, miercuri, că intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava la alegerile locale care vor fi organizate în toamna acestui an.

Ilisoi, care a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a declarat că are determinarea să intre în lupta politică pentru a câştiga preşedinţia CJ Suceava.

„Sunt determinat să intru în această luptă pentru că judeţul Suceava nu merge în direcţia corectă. Actualul preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a consumat energia şi nu mai are capacitatea să administreze judeţul Suceava în continuare pentru că tot ce a reuşit în acest mandat de patru ani a fost să promită ce va face peste alţi 4 ani” a spus Octavian Ilisoi.

Liderul ALDE Suceava a declarat că sucevenii nu mai au răbdare şi că vor să vadă că lucrurile se mişcă accelerat în direcţia dorită.

„Suntem într-o situaţie dificilă noi, cei din judeţul Suceava, în urma acestei pandemii, iar ceea ce nu au înţeles unii cu state vechi în politică este că a venit vremea să se retragă şi să lase pe cei cu iniţiativă şi viziune de dezvoltare să gestioneze administrativ acest judeţ” a spus Octavian Ilisoi.

El a subliniat că a dovedit că ştie cum să facă lucrurile să funcţioneze bine atât ca antreprenor, cât şi în serviciul public şi că are capacitatea de a forma o echipă de profesionişti cu care să lucreze pentru dezvoltarea judeţului Suceava şi repunerea Bucovinei pe hartă.

„Am văzut cum a pus Gheorghe Flutur Bucovina pe harta ţării şi îmi doresc să reuşim cu toţii să ştergem din memoria colectivă această perioadă nefastă prin care am trecut. Aceasta se poate face doar susţinând specialişti tineri şi entuziaşti care să ofere din nou încredere” a conchis Octavian Ilisoi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI