Trăim într-una dintre acele perioade istorice la care, peste ani, urmaşii noştri, vor privi înapoi şi vor judeca dacă noi, oamenii politici de astăzi, am înţeles corect direcţia spre care să ducem ţara, sau am ratat un moment important pentru viitorul naţiunii.
Epidemia de Covid-19 împreună cu contextele economice, politice şi sociale pe care le traversăm cer să dovedim reale calităţi omeneşti, manageriale, dar şi diplomatice şi politice. Consider că în perioada imediat următoare se va alege „grâul de neghină” şi de pe scena politicii naţionale, dar şi internaţionale, vor dispărea acele personaje care nu fac cinste ţărilor pe care le reprezintă.
În acest sens, îndrăznesc să fac o comparaţie între cel care se afla în fruntea statului acum 143 de ani, regele Carol I şi actualul preşedinte al României, domnul Klaus Iohannis. Amândoi sunt nemţi şi amândoi au ajuns, printr-o anumită conjunctură, să conducă destinele acestei ţări. Dar diferenţa dintre ei este… de la cer la pământ.
Carol I a fost încoronat principe domnitor la 10 mai 1866. El a fost primul care a oferit României o Constituţie, una neobişnuit de liberală pentru acea vreme. Printre altele, interzicea pedeapsa cu moartea sau confiscarea averii. Carol I a reorganizat armata română, pe care a condus-o în 1877-1878 contra otomanilor în Războiul de Independenţă. Ca urmare a victoriei, România a primit Dobrogea.
Trei ani mai târziu, Carol I devenea primul Rege al României. În anii care au urmat, Carol I a reorganizat economia ţării, a investit în industrie şi în agricultură, precum şi în transporturi. În timpul domniei sale, în România a fost construită prima rafinărie de petrol din lume, la Ploieşti, dar şi cel mai lung pod din Europa, cel de peste Dunăre, de la Cernavodă.
În 1866, la venirea în ţară a lui Carol I, în România nu exista niciun kilometru de cale ferată. La moartea sa, în 1914, existau 3.500 km de cale ferată în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Tot în timpul lui Carol I, România s-a numărat printre învingătorii din Cel de-al Doilea Război Balcanic, care a adus României Cadrilaterul.
Practic, în cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I, România s-a transformat, dintr-o ţară eminamente agricolă, într-un stat în plină dezvoltare, care avea încă mari probleme sociale, dar care cunoştea un progres rapid în toate domeniile.
Istoricii spun că Regele Carol I nu a fost atât de iubit precum predecesorul său, principele Alexandru Ioan Cuza, dar a fost cel mai respectat şef de stat din istoria românilor.
În schimb, ce ne oferă astăzi domnul Klaus Iohannis?
Dacă regele Carol I ne-a oferit o Constituţie, Klaus Iohannis o calcă în picioare, punând la îndoială deciziile Curţii Constituţionale a României, dorind ca aceasta instituţie să interpreteze Constituţia ţării după cum doreşte domnia sa, nu în litera şi spiritul legii. Dacă regele Carol I ne-a lăsat o Românie independentă, independenţă pe care am sărbătorit-o acum o lună, Klaus Iohannis urmăreşte mai degrabă să pună această independenţă în interesul firmelor şi ţărilor străine, amanetându-ne viitorul şi şansa de a fi stăpâni în ţara noastră, preferând să ne ştie sclavii multinaţionalelor şi a ţărilor producătoare de sparanghel. Dacă Carol I a păstrat vie credinţa în unitatea neamului românesc, încurajând patriotismul şi naţionalismul, înţelegând că doar dragostea de ţară poate ajuta poporul român să crească, să evolueze şi să se dezvolte, Klaus Iohannis nu face nimic altceva decât să dezbine societatea românească, împărţind românii între ai lui şi restul. În acest sens, Carol I s-a dovedit un rege al tuturor românilor, în timp ce Klaus Iohannis este numai preşedintele celor care l-au votat şi uneori nici al lor, dezamăgind pe foarte multă lume prin prestaţia sa.
Am ţinut să fac această paralelă pentru a arăta realităţile României anului 2020.
Îmi pare rău că am făcut-o, dar am fost mai mult decât iritat de incapacitatea diplomatică a preşedintelui României de a gestiona ziua de 4 iunie, ziua Trianonului. Am considerat că este necesar să arătăm diferenţa dintre doi conducători ai ţării, amândoi nemţi, dintre care Carol I şi-a înţeles menirea, iubind poporul român şi ţara, în timp ce celălalt dovedeşte că îşi iubeşte doar propria persoană, România însemnând foarte puţin pentru domnia sa.
Închei această expunere arătând că ceea ce defineşte un popor şi tăria clasei sale politice sunt valorile la care aderă, proiectele pe care şi le propune şi pe care le aduce la îndeplinire.
De ce am ţinut şi ţin atât de mult la ziua Trianonului? Această zi marchează cele două repere fundamentale pentru noi: construirea unui stat român puternic, dar şi posibilitatea integrării în Uniunea Europeană, iar lecţiile trecutului ne arată fără echivoc că ţara aceasta, pe care noi o iubim, ca pe maica noastră, s-a dezvoltat doar când s-a asociat proceselor politice europene şi atunci când politicienii cu viziune şi dragoste de ţară au pus proiectele naţionale deasupra intereselor partizane.
Senator VIRGINEL IORDACHE
P.S. Pentru cei care se întreabă, le răspund simplu: sunt un republican convins, dar respect regalitatea.
Comentarii