Primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tatar, a declarat miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că actuala situaţie în care Guvernul nu este încorsetat de un deficit bugetar sub 3%, este propice pentru ca preluarea de către Guvern a creditului pentru proiectul judeţean „Utilităţi şi mediu la standarde europene” să fie preluat de Guvern, astfel încât să scadă presiunea asupra primăriilor împrumutate.
El i-a atras atenţia senatorului PNL Daniel Cadariu că, în judeţul Suceava, la proiectul „Utilităţi şi mediu” este parte şi municipiul Rădăuţi, nu doar Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.
Tatar a reamintit că senatorul liberal acuza guvernul PSD că nu dă bani primăriilor împrumutate pentru „Utilităţi şi mediu”, dar uită că acel guvern PSD a dat bani tuturor primăriilor. „Văd că la CJ Suceava Bucovina e doar Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei” a spus Nistor Tatar.
El a mai declarat că ar trebui ca cei care sunt la putere să nu facă discriminare, pentru că nu mai sunt încorsetaţi să respecte deficitul bugetar, astfel încât să pună în practică ceea ce propuneau când erau în opoziţie.
„Liberalii ar trebui să pună în practică ceea ce au propus, adică să preia guvernul acel credit de la toate localităţile. Acum e prielnic momentul” a conchis Nistor Tatar. (N.B.)



























Comentarii