Domnul Preşedinte Iohannis solicită iarăşi românilor responsabilitate şi ascultare, în condiţiile în care domnia sa şi Guvernul Său se comportă #iresponsabil faţă de români.
Iată câteva dintre „măreţele realizări”ale guvernului PNL, „guvernul meu”:
> Angajări la stat a întregii clientele de partid şi umplerea buzunarelor firmelor de casă din banii românilor. Singurul lucru pe care l-a făcut #temeinic;
> Dezinteres total faţă de sănătatea românilor. Nici măcar o singură mască de protecţie dintre miile promise nu a ajuns, până acum, la persoanele vulnerabile!;
> Mult trâmbiţatul „program“ economic de criză este „sublim dar lipseşte cu desăvârşire”. Nici până acum programul de relansare economică anunţat din aprilie nu a fost prezentat nici opiniei publice, nici Parlamentului.
Efectele:
– economia s-a prăbuşit, iar şomajul a crescut într-un ritm ameţitor. Exporturile au scăzut cu 46% iar importurile cu 34%
– multe firme româneşti dau faliment, iar dacă această stare va continua firmele cu capital majoritar românesc vor avea mari probleme de reluare a activităţii, iar angajaţii vor îngroşa rândurile şomerilor.
Unde o fi responsabilitatea Guvernului pe care îl conduce Dnul preşedinte Iohannis faţă de economie şi mai ales faţă de nivelul de trai al românilor? Care este responsabilitatea acestora faţă de bolnavii cronici cărora le este interzis accesul la tratamente?
Dovediţi mai întâi românilor că starea de alertă nu este doar un paravan pentru derularea afacerilor de partid şi prezentaţi Parlamentului studiile epidemiologice care să ateste fără dubiu necesitatea prelungiri stării de alertă. Dovediţi responsabilitate înainte de a o cere!
Senator prof. VIRGINEL IORDACHE



























Comentarii