– note de lector –
La Editura Iuni Smart Vicovu de Jos a apărut cartea „Ţara Fagilor. Bibliografie”, autor profesor Gh. Giurcă. Tipărirea acestei cărţi a fost finanţată de Consiliul Judeţean Suceava, demers important pentru viaţa culturală a judeţului Suceava. În „Cuvânt înainte”, dr. Alis Niculică face o prezentare a istoriei şi valorii revistei „Ţara Fagilor”, despre care ne spune:
„Cartea profesorului Gh. Giurcă, intitulată «Ţara Fagilor. Bibliografie», este mai mult decât o arată titlul său. Putem spune, fără să greşim, că această lucrare este o monografie a celor două publicaţii care au purtat numele de «Ţara Fagilor», autorul realizând pentru fiecare descrieri amănunţite, prezentarea modului cum au apărut cele două reviste, enumerarea personalităţilor implicate în actul editorial-redacţional şi, mai ales, a ecoului avut în ţară şi peste hotare, publicând ampla corespondenţă purtată de profesorul G.Giurcă cu mari personalităţi ale Bucovinei: istoricul Nichita Adăniloaie, bibliograful Erich Beck din Germania, scriitorul Nicolae Havriliuc, lingvistul Ion Popescu-Sireteanu, criticii şi istoricii literari Ilie Dan şi Pavel Ţugui ş.a.”.
Această carte cu un specific aparte are în cuprins: I. Ţara Fagilor (1931-1932). Bibliografie; II. Ţara Fagilor (serie nouă) Corespondenţă; III. Ţara Fagilor (serie nouă) Bibliografie.
Pe aproape jumătate din paginile cărţii sunt reproduse scrisorile adresate domnului prof. Gh. Giurcă, care încep cu scrisoarea adresată de Nichita Adăniloaie şi se încheie cu cea a lui Pavel Ţugui. Citind aceste scrisori, aflăm multe, foarte multe realităţi ale vieţii culturale din Bucovina. Prima realitate priveşte afectivitatea autorilor de scrisori faţă de profesorul Gh.Giurcă. Menţionez că pe cei mai mulţi dintre autorii scrisorilor i-am cunoscut de-a lungul anilor şi n-am îndoieli privind sinceritatea comunicării acestora. Mă opresc la un text din scrisoarea lui Pavel Ţugui: „Excelente mi-au părut paginile dedicate cronicii unor cărţi «note de lector», menite să informeze publicul asupra lucrărilor editate. Revista dospeşte de informaţii inedite şi surprinde plăcut menirea academică a colaboratorilor de a indica copios bibliografia consultată. În acest fel, revista are caracter ştiinţific şi mai puţin publicistic, ceea ce e bine”.
În scrisoarea sa, Ion Popescu-Sireteanu scrie: „Mă bucur că apreciaţi frumos colaborarea mea la revistă. Sunt şi rămân alături de Dumneavoastră. …Cred că i-aţi trimis şi Domnului profesor Zaharia Macovei un exemplar din revistă. Mi-a scris o scrisoare acum câteva zile; este foarte deprimat din cauza vârstei şi a consecinţelor acestora”…
Din aceste scrisori mai aflăm despre preocupările culturale ale unor importante personalităţi bucovinene, despre noi apariţii editoriale sau în curs de apariţie, despre iniţiativele şi activităţile promovate de Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, despre întâlniri culturale de la Suceava, Siret, Rădăuţi, Vatra Dornei ş.a.
În partea a doua a volumului sunt enumerate articolele publicate în revista „Ţara Fagilor”, articole aşezate alfabetic după numele autorilor, pornind de la Adăniloaie N. şi până la Zetu Vasile. Rămân recunoscător autorului, profesorul Gh. Giurcă, pentru stăruinţa de a aduna articolele mele şi de a le enumera în această carte de valoare. Din această parte a cărţii orice persoană interesată poate afla despre studiile şi articolele publicate de revistă şi, deci, poate să ajungă la astfel de scrieri.
Documentarea autorului cărţii, prezentarea studiilor şi articolelor publicate în aceste reviste, utilizarea acestei lucrări pentru alte publicaţii şi clarificarea, respectiv delimitarea între cele două reviste cu acelaşi nume au însemnat concentrare, trudă şi timp mai îndelungat faţă de alte lucrări. De aici şi admiraţia noastră faţă de autorul cărţii, om de cultură cunoscut şi recunoscut, profesorul Gh. Giurcă, personalitate cu multe responsabilităţi culturale în judeţul Suceava, respectiv în Bucovina istorică.
PETRU BEJINARIU




























Comentarii