> 32 au fost declaraţi vindecaţi; numărul celor vindecaţi a ajuns ieri la 2.871 de persoane
Prefectura Suceava a informat, ieri, că, în anterioarele 24 de ore, şase suceveni au fost internaţi în spital cu Covid-19, iar cinci au fost externaţi, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical. În acelaşi timp, 32 de suceveni au fost declaraţi vindecaţi de Covid-19, numărul celor vindecaţi ajungând la 2.871. Astfel, în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se aflau internaţi 424 pacienţi, dintre care 123 pacienţi Covid-19, 18 pacienţi fiind în secţia ATI, dintre care 13 pacienţi neventilaţi şi cinci pacienţi ventilaţi. La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 45 de pacienţi Covid-19 şi 16 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.
Conform datelor centralizate la nivel judeţean de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în judeţ erau 5.059 de persoane în autoizolare la domiciliu şi o singură persoană în carantină instituţionalizată. Persoanele izolate la domiciliu erau clinic sănătoase şi nu prezentau simptomatologie specifică afectării cu Covid-19.
Până ieri, au ieşit din autoizolare 20.642 de persoane, iar din carantină instituţionalizată, 3.107 de persoane.
„Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situaţiile oficiale întocmite şi transmise de instituţiile competente” a precizat Prefectura Suceava. (N.B.)























Comentarii