Peste 1.800 de solicitări primite la linia „Vreau răspuns” deschisă de Prefectura Suceava

Prefectura Suceava a anunţat, vineri, că pe parcursul a două luni de funcţionare a liniei „Vreau răspuns” au fost recepţionate 1.840 de solicitări, care au fost soluţionate în integralitate.

Amintim că linia „Vreau răspuns” s-a deschis în data de 4.04.2020 şi a funcţionat timp de două luni. Aceasta a fost pusă la dispoziţia sucevenilor de Prefectura Suceava şi avea drept scop de a răspunde întrebărilor referitoare la măsurile instituite şi recomandările specialiştilor pentru prevenirea răspândirii Covid-19.

Astfel, în intervalul menţionat, au fost recepţionate 1.314 apeluri telefonice şi 526 de email-uri. În aceste condiţii, Prefectura Suceava a mulţumit sucevenilor pentru „încrederea acordată”.

Totodată, Prefectura a reamintit sucevenilor „să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia Tel Verde – 0800.800.358”.

Numărul Tel Verde nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI