Ion Lungu, după aflarea rezultatelor studiului MedLife:

E un lucru bun că 20% din populaţia municipiului s-a imunizat la noul coronavirus

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri, după apariţia rezultatelor studiului făcut de MedLife în municipiul Suceava privind incidenţa infecţiilor cu noul coronavirus, că este bine că 20% din populaţia municipiului s-a imunizat, dar a precizat că cere vigilenţă în continuare.

„MedLife a făcut acel studiu în Suceava. Evident că am ştiut de el. În jurul datei de 10 mai m-au contactat cei din conducerea MedLife şi mi-au spus de această intenţie şi am fost de acord” a declarat primarul.

El a subliniat că, potrivit studiului, 20% dintre suceveni s-au imunizat.

„E un lucru bun că 20% din populaţia municipiului Suceava s-a imunizat, conform studiului lor. S-a făcut un test pe 512 persoane, din care 3,7% au fost pozitive, iar cel mai interesant este că persoanele care au ieşit pozitive erau asimptomatice” a spus primarul.

El a arătat că, în aceste condiţii, trebuie, în continuare, vigilenţă.

„Tocmai de aceea trebuie să fim vigilenţi în continuare, pentru că nu ştim persoana de lângă noi dacă este bolnavă sau nu, poate să aibă virusul şi să fie asimptomatică. Fac apel în continuare să respectăm aceste reguli” a spus Ion Lungu.

Primarul a menţionat că nu numai la Suceava, dar şi la nivel naţional statisticile arată o descreştere a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

„Trebuie să fim prudenţi în continuare, până ne asigurăm că acest virus s-a domolit din intensitate şi că nu ne mai întoarcem acolo unde am fost. Fac apel la suceveni să respecte regulile, cele stabilite la nivel naţional, şi discutăm de purtatul măştii, de distanţarea socială şi regulile din instituţiile publice, primărie, pieţe, bazar” a spus Ion Lungu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: