Forţele de ordine verifică respectarea restricţiilor de circulaţie, dar şi locurile de picnic sau parcurile

> Recent au fost aplicate 35 de amenzi, în valoare de 46.000 de lei

Forţele de ordine, constituite în echipe de poliţişti şi echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, au continuat să efectueze verificări în sistem integrat, pentru monitorizarea situaţiei operative, cu accent pe modalitatea de respectare a restricţiilor de circulaţie, în filtrele instituite la limitele zonelor de carantină, respectiv de protecţie, precum şi în locuri de picnic, parcuri şi alte asemenea locuri accesibile publicului, pentru impunerea normelor legale instituite în perioada stării de urgenţă, a anunţat Prefectura Suceava.

Activităţile desfăşurate în contextul răspândirii Covid-19, în cele 24 de ore anterioare transmiterii acestor informaţii, au constat în 70 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină. Au fost verificate 368 persoane cu privire la respectarea interdicţiilor impuse şi nu au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.

Astfel, au fost constatate şi aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 46045 lei.

A fost depistată o persoană care nu a respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, în cazul căreia a fost aplicată o sancţiune contravenţională.

Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava şi pentru asigurarea zonei de protecţie au constatat 12 fapte de natură contravenţională (patru pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie şi opt alte contravenţii în context).

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 6335 de lei, din care 2305 de lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie şi 4030 de lei pentru alte contravenţii în context. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: