Fotbal

FRF a anulat competiţiile naţionale de copii şi juniori !

Federaţia Română de Fotbal a decis să anuleze competiţiile naţionale de copii şi juniori din sezonul 2019/2020. Hotărârea, ce a fost luată împreună cu reprezentanţii cluburilor din fotbalul juvenil, după ce Guvernul a anunţat că elevii nu se vor mai întoarce la şcoală până la toamnă, vizează nu mai puţin de 31 de competiţii, excepţie făcând doar Liga Elitelor U19.

„Federaţia Română de Fotbal, în urma consultărilor avute cu reprezentanţii cluburilor, a decis să încheie sezonul competiţional pentru copii şi juniori. Singura competiţie care rămâne întreruptă este Liga Elitelor U19, a cărei câştigătoare are dreptul de a participa în UEFA Youth League.

În urma consultărilor avute cu membrii afiliaţi, din dorinţa de a proteja copiii şi a diminua riscul infectării, având în vedere şi faptul că nu există o miză competiţională de tip retrogradare/promovare, dar şi pentru a putea începe pregătirea sezonului următor, administraţia FRF a luat decizia de a anula toate competiţiile de copii şi juniori de pe teritoriul României pentru sezonul 2019/2020, în total 31 de competiţii. În acelaşi timp, s-a căzut de acord ca reluarea antrenamentelor să reprezinte prioritatea cluburilor imediat ce condiţiile sanitare şi legale o vor permite.

Anterior, pe 9 martie, FRF luase hotărârea de a întrerupe toate competiţiile de copii şi juniori organizate de FRF şi Asociaţiile Judeţene de Fotbal până la redeschiderea şcolilor”, se arată în comunicatul Federaţiei Române de Fotbal.

În acest sezon, judeţul Suceava era reprezentat de trei cluburi în competiţiile naţionale de juniori, este vorba de LPS Suceava, cu grupele de U19, U17 şi U16, Juniorul Suceava, cu grupele de U19 şi U17, şi Junior Câmpulung Moldovenesc, cu grupa de U15.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: