Respect pentru doctori !

Suceava a ajuns un infern pentru doctori şi pacienţi deopotrivă! A devenit punct cardinal al morţii, oraş al groazei şi sursa unor tragedii fără precedent.

În timp ce doctorii se ridică în fiecare zi în picioare de la nivelul umilinţelor la care sunt supuşi, în timp ce se duc cu piepturile goale la confruntarea cu drama, guvernanţii ne explică că medicii de fapt au de toate, într-un spital frumos zugrăvit.

Am doctori în familie, am prieteni care lucrează în spitale, dar, mai presus de orice, eu şi familia mea am fost pacienţi ai acestor eroi în halate albe! Fac parte din echipa celor ce s-au luptat necontenit pentru statutul, demnitatea şi veniturile medicilor, fac parte dintre cei care preţuiesc deosebit efortul şi dăruirea medicilor. Fac parte dintre cei care se înclină cu recunoştinţă în faţa celor care au meseria de a salva vieţi. Nu există altă misiune mai nobilă şi nu există altă meserie mai importantă decât aceea de a salva vieţi. În timp ce mă străduiesc, din culise, să ajut cu orice se poate în această tragedie, vreau să-mi exprim indignarea cu privire la declaraţii care învinovăţesc doctorii din spitalul judeţean pentru ceea ce se întâmplă la noi în oraş!

O treime din numărul celor infectaţi în România se află la Suceava, aproape o treime din numărul celor decedaţi sunt suceveni şi guvernanţii ne explică faptul că pentru toate acestea sunt de vină „cadrele medicale”. Este revoltătoare această declaraţie!

Doctorii din Suceava sunt eroi ai unei lupte pe care au purtat-o în timp ce au fost batjocoriţi şi trataţi ca sclavi ai unei feude personale, sunt îngerii care au salvat vieţi în timp ce, ei înşişi infectaţi, au sfidat pericolul pentru propria viaţă şi pentru viaţa familiilor lor. Doctorii din Suceava, umiliţi, minţiţi de managerul lor şi trataţi precum animalele, şi-au făcut datoria în cele mai tragice condiţii. Îşi fac în continuare datoria! Îşi ascund lacrimile şi neputinţa, îşi ascund teama pentru propria viaţă şi salvează în continuare alţi pacienţi. Au ajuns totodată să îşi ascundă identitatea şi să îşi distorsioneze vocea atunci când spun adevărul, atunci când dau la o parte valul de minciuni despre felul în care era condus spitalul. Cine şi cum a făcut posibilă această teama de a spune adevărul?

Preşedintele României a retras decoraţia acordată spitalului judeţean Suceava pentru butaforia cu care a fost indus în eroare. Este momentul ca primul ministru să-şi ceară scuze doctorilor din Suceava pentru declaraţia că nepăsarea medicilor ar fi cauza tragediei pe care o trăiesc sucevenii! Avem nevoie în continuare de dăruirea medicilor, de devotamentul lor pentru viaţa oamenilor, de puterea lor de a o lua în fiecare zi de la capăt şi de efortul lor neobosit de a vindeca. Pentru toate acestea le datorăm măcar respect!

Deputat

EUGEN BEJINARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: