Mitropolitul Nicolae al celor două Americi, la Mănăstirea Putna

În 15 – 16 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a fost prezent la Mănăstirea Putna, participând la mai multe slujbe bisericeşti care au avut loc în aceste zile.

Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Nicolae, alături de Părintele Stareţ al mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic, şi alţi clerici ai mănăstirii, a slujit parastasul de 40 de zile pentru domnul colonel Gheorghe Butnaru (28 martie 1949 – 9 ianuarie 2019), ctitorul bisericii Sfântul Gheorghe din incinta Regimentului de Grăniceri – Rădăuţi.

Domnul Gheorghe Butnaru, militar de carieră, a condus Regimentul 74 Grăniceri Rădăuţi. Domnul colonel a fost un om cu multă credinţă şi care, din dragoste de Dumnezeu, a dăruit credinţa altora, ca un misionar laic. Un soţ şi un părinte deosebit în familia sa, el a fost şi un adevărat părinte pentru subordonaţi. În conştiinţa obştii mănăstirii, care l-a cunoscut foarte bine în ultimii 30 de ani, el este un exemplu de seriozitate în credinţă, în dragoste de neam şi în responsabilitate faţă de semeni.

În cuvântul de după slujba parastasului, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a vorbit despre conştiinţa vieţii veşnice şi pregătirea pentru ea, lucruri de căpătâi pentru domnul colonel Butnaru şi pe care suntem chemaţi cu toţii, monahi şi laici, să le împlinim.

După-amiază, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae împreună cu Părintele Stareţ şi clerici ai mănăstirii a săvârşit slujba de mulţumire la împlinirea a 30 de ani de căsnicie a soţilor Adrian şi Carolina Alui Gheorghe. Scriitorul şi profesorul Adrian Alui Gheorghe a participat la numeroase activităţi culturale şi cu tinerii organizate la mănăstire în ultimii ani.

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae i-a felicitat pe cei doi soţi şi a vorbit despre importanţa familiei şi necesitatea de a exista modele pentru tineri, care să le arate frumuseţea şi binecuvântarea familiei.

„România nu va supravieţui dacă familiile nu vor naşte copii. De la dumneavoastră, de la preoţi, se aşteaptă sfat şi exemplu. Numai aşa se va salva România. În istoria omenirii vedem că popoarele s-au salvat prin jertfă şi prin înţelegerea acestui lucru: că binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă peste o familie se cuvine înmulţită prin naştere de prunci şi prin exemplu.”

În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit a slujit Sfânta Liturghie, în biserica voievodală.

În cuvântul de învăţătură pe care l-a ţinut, Părintele Mitropolit Nicolae a vorbit întâi despre parabola fiului risipitor.

„Este una dintre cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi, în care găsim calea întoarcerii fiecăruia dintre noi spre Tatăl ceresc. Dragostea lui Dumnezeu este atât de mare, este dincolo de puterea noastră de înţelegere.

Fiul cel mic s-a crezut om matur, care îşi poate chivernisi singur viaţa. Dar a ajuns să cheltuiască banii în desfrânări şi a descoperit că nu este suficient de matur. Cât ne poate costa îndepărtarea de Tatăl ceresc! Fiecare avem această ispită de a face ce vrem şi a nu mai şti de dragostea tatălui.

În starea de căutare a independenţei, fiul risipitor nu mai era el, nu era întru sine. Dar a înţeles îndepărtarea şi iată paşii pocăinţei sale: şi-a venit întru sine, şi-a propus să îşi ceară iertare şi apoi a împlinit acest gând.

Tatăl îl aştepta. Dragostea părintească nu se stinsese. Tatăl nu a aşteptat explicaţia cum şi-a cheltuit averea.

Fiul se gândeşte să spună: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”

Dar nu a mai spus tot ceea ce se gândise, ci a spus doar: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” Pentru că a văzut pe chipul tatălui dragostea părintească, dragoste care nu i-ar fi îngăduit să devină argat, ci doar fiu.

Fiul risipitor a înţeles că este imatur şi a dorit să redevină măcar argat. A fost reprimit ca fiu. Este un exemplu de pocăinţă pentru noi toţi, pocăinţă care trebuie să îşi afle nădejdea în dragostea părintească a lui Dumnezeu. Ne arată ce înseamnă să fim fii ai Tatălui ceresc.”

În a doua parte a cuvântului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae a vorbit despre românii din America şi rostul bisericii pentru ei.

„Suntem cu toţii părinţi şi trebuie să zidim o casă duhovnicească pentru copiii noştri. Să îi aducem la biserică şi să le dăm o educaţie creştină. Ce s-ar fi întâmplat cu fiul dacă nu ar fi avut o casă şi nu şi-ar fi amintit de dragostea tatălui? Continua să se rătăcească în lume pentru că nu avea o casă unde să se întoarcă. Dacă nu zidim o casă duhovnicească pentru copiii noştri, atunci când copiii noştri vor ajunge în situaţia fiului risipitor nu vor şti unde să se întoarcă şi vor rătăci.

Încercăm să le clădim acolo o casă duhovnicească unde să se întoarcă românii plecaţi în America. Încercăm să avem grijă de copiii lor, să nu se rătăcească plecând din România în ţări străine şi să rămână în rătăcire. Mulţi români îşi caută aşezare sufletească şi materială. Dacă nu o găsesc şi pe cea sufletească, nu sunt mulţumiţi doar cu cea materială.

 Noi am plecat ca păstori după turmă. Am plecat să zidim biserici şi comunităţi pentru aceşti români plecaţi din România şi mai ales pentru copiii lor. Mai ales tinerii sunt supuşi multor presiuni.

Îndemnul pentru toţi părinţii, şi pentru dumneavoastră cei care sunteţi în România, şi pentru cei care au plecat din România, este de a zidi o casă duhovnicească pentru părinţi şi pentru copiii lor.

Trebuie să avem grijă de copii şi de tineri. Trebuie să le transmitem un lucru fundamental, că biserica în care se roagă acum, la vârsta lor, este biserica lor, nu este doar biserica părinţilor, pe care să o părăsească când vor pleca la şcoală sau când îşi vor rândui familii. Este biserica lor şi trebuie să fie responsabili faţă de ea. Ei trebuie să fie cei care vor continua să se roage în ea.

Avem parohii de 80 de ani, de 100 de ani. Unele au continuat să existe, altele nu. Trăirea credinţei creştine nu este o joacă, este un lucru foarte serios, iar această trăire se verifică în timp, după generaţii. Dacă noi nu ne-am crescut copiii şi nepoţii în biserică, biserica aceea va dispărea. Ceea ce înseamnă că noi nu ne-am trăit viaţa creştină autentic. N-am înţeles ce înseamnă să fii creştin, să oferi exemplu copiilor şi nepoţilor, ce înseamnă să fii parte dintr-o comunitate, responsabil faţă de bunăstarea şi viitorul ei. Peste 60 de ani, peste 100 de ani se va vedea cât am fost de creştini. Acolo, în America, vedem deja.

De aceea, trebuie să înţelegem cum să ne creştem copiii, cum să le zidim o casă duhovnicească, cum să avem grijă de viitorul lor, ca să nu se rătăcească în lumea aceasta.

Continuăm să fim o familie, dumneavoastră cei din ţară şi noi cei plecaţi. Avem responsabilitatea să ne rugăm unii pentru alţii, să rămânem o familie.”

Părintele Stareţ a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae pentru cuvinte şi a spus că nădăjduieşte că legătura cu fraţii români din America va continua şi în viitor. (Protos. DOSOFTEI DIJMĂNESCU)