Amber Heard recunoaşte că l-a lovit pe Johnny Depp

Johnny Depp a primit susţinerea fanilor după apariţia unei înregistrări audio în care actriţa Amber Heard, fosta lui soţie, care l-a acuzat de violenţă domestică, recunoaşte că l-a lovit pe actor, potrivit Daily Mail.

De la divorţul lor, în 2016, Johnny Depp, în vârstă de 56 de ani, şi Amber Heard, în vârstă de 33 de ani, sunt într-un conflict continuu. În noiembrie 2018, Heard a declarat pentru The Washington Post că a fost victima violenţelor conjugale, fără a-l menţiona pe Depp. Însă actorul s-a simţit vizat şi a dat-o în judecată pentru defăimare. El a cerut în instanţă daune în valoare de 50 de milioane de dolari, afirmând că s-a confruntat atât cu pierderi profesionale, cât şi financiare. Printre altele, el a fost concediat din rolul căpitanului Jack Sparrow, personajul principal din seria de filme „Pirates of the Caribbean/ Piraţii din Caraibe”.

Heard a cerut anularea procesului şi a depus noi dovezi împotriva actorului, printre care se numără fotografii în care apare cu vânătăi pe faţă şi răni pe braţe, imagini cu mesaje care descriu incidentele şi fragmente din mărturia susţinută în timpul procesului de divorţ. Actorul american şi-a menţinut declaraţia de nevinovăţie, afirmând că Amber Heard a fost cea care l-a abuzat.

În prezent, conflictul a luat o nouă turnură. Noua înregistrare datează din 2015 şi, după ce a fost făcută publică de publicaţia britanică, fanii actorului american şi-au exprimat indignarea.

„Nu mai ştiu ce mişcare am făcut cu mâna, dar te simţi bine. Nu te-am rănit. Nu ţi-am dat un pumn, ci o palmă”, a spus actriţa în înregistrare. „Nu îţi pot promite că nu voi mai fi «fizică». Dumnezeule, câteodată sunt atât de furioasă încât îmi pierd controlul”, continuă actriţa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: