Răstălmăciri

Destui români s-au aprins la aflarea veştii transmise zilele trecute de InfoPrut.ro cum că actorul care joacă în prezent rolul de preşedinte al Ucrainei, într-un discurs ţinut cu prilejul unei sărbători naţionale a statului vecin şi prieten de la nord, ar fi zis că, la 1918-1919, nordul Bucovinei a fost „ocupat” de români. Pe YouTube.com, filmuleţul a primit la dislike-uri încât secţiunea comentariilor a fost închisă… Ca urmare, a reacţionat şi Ministerul Afacerilor Externe, solicitând explicaţii. Care au sosit din partea ambasadorului la Bucureşti al Ucrainei, el spunând cam aşa: că nefiind românii ştiutori de ucraineană, au luat de bună traducerea „greşită” în engleză. Aşadar, din perspectiva sa, trebuie să pricepem că nordul Bucovinei n-a fost „ocupat” de români, ci a fost „luat” de români! Dacă-i aşa, răstălmăcirea oficială mi se pare la fel de neinspirată. Adică a fost luat de la cine?! De la fostul Imperiu Austro-Ungar?… Nu cred că acesta era vizat în discurs ca suferind o pierdere. Mai curând, verbele în discuţie (ambele!) sunt potrivite în contextul ultimatumului din iunie 1940 al Uniunii Sovietice, când nordul Bucovinei a fost „anexat”, pentru ca „anexat” să rămână până azi, cu toate consecinţele ştiute de români (mai cu seamă, desigur, de românii de acolo). Din câte ştiu (iar dacă nu ştiu, greşeală de traducere să fie), ocupat cu aniversarea de la Iaşi a Unirii Principatelor, preşedintele României a omis să-şi dea cu părerea în chestia de mai sus. Poate pentru simplul şi concretul fapt că românii bucovineni din nord n-au treabă nici cu anticipatele din sud, nici cu votarea primarilor sudişti în două tururi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: