Sf. Liturghie la Căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

În ziua a treia de Crăciun şi de sărbătoarea Sf. Arhidiacon Ştefan, ÎPS Părinte Pimen, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sf. Liturghie în Paraclisul Căminului de bătrâni Sf. Ioan cel Nou din Suceava, prilej de apropiere între credincioşii din Suceava şi persoanele asistate din cămin.

Răspunsurile de la strană au fost date de corul Paraclisului.

La final, toţi închinătorii au ascultat cuvântul de învăţătură al ierarhului şi s-au miruit alături de obştea de măicuţe a aşezământului.

ÎPS Părinte Pimen a trecut apoi cu binecuvântare pe la fiecare bătrân imobilizat la pat, care nu a putut lua parte la Sf. Liturghie.

Înfiinţat acum 22 ani, cu binecuvântarea şi directa implicare a ÎPS Părinte Pimen, Căminul de bătrâni Sf. Ioan cel Nou fiinţează avându-l ca ocrotitor chiar pe Sf. Ioan.

Personalul care deserveşte aşezământul de caritate este format din măicuţe.

Obştea lor se ocupă nu numai de îngrijirea şi supravegherea persoanelor vârstnice, ci şi de gospodăria aflată în dotarea căminului.

Cele 25 de persoane asistate se bucură şi de o atentă îngrijire medicală, împlinită atât de persoane de specialitate din cinul monahal, cât şi de medici care le vizitează periodic. (C.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI