Plăcintă franţuzească

O petrecere între prieteni, la ţară. Trei familii venite-n vizită, plus familia gazdă. Ocazia? Fata gazdelor a venit din Franţa, într-o vizită de câteva zile. Se mănâncă, se bea, se spun glume… Toate-s bune şi frumoase. Întâlnirea a trecut în partea a doua. Se vor servi, spre final, mâncăruri mai uşoare.

– Dragii mei, am pregătit, special pentru voi, o surpriză cu surpriză la fiecare!, a zis la un moment dat Pia, fata gazdelor, cea venită din Franţa. Eu am preparat totul, de la cap la coadă. Nici măcar mama nu ştie despre ce este vorba, pentru că atunci când am pregătit, veţi vedea ce, am fugărit-o la magazin.

Pia a adus la fiecare câte o farfurie cu ceva ce arăta a plăcintă.

– Ce este?, s-a interesat un musafir.

– Plăcintă franţuzească cu…

– Dragă, nu ne spune ce este, cu ce este! Lasă-ne pe noi să descoperim deoarece, chiar dacă suntem românce, ne pricepem şi la fineţuri gastronomice!, a zis o doamnă.

– Foarte bine!, a spus Pia şi a plecat la bucătărie să se ocupe de cafea.

În câteva minute plăcinta a dispărut din farfurii. Toţi dădeau din cap şi lăudau.

Când a revenit domnişoara, musafirii au început să o laude folosind cuvinte alese.

– Mă bucur mult că v-a plăcut!

– Foarte bună!, au spus mai mulţi în cor.

– Dar surprizele, cum vi se par?

– Ce surprize?

– Cele din plăcinte!

– Nu înţeleg, despre ce vorbeşti?!, a întrebat un bărbat.

– Fiecare plăcintă a avut în interior câte o surpriză, o figurină pe care trebuia să o descoperiţi! Era cadoul meu pentru fiecare!

– Cât de mare?

– Din ce material??

– Figurinele erau de vreun centimetru, un centimetru şi ceva, şi erau din piatra semipreţioasă turcoaz. Nu le-aţi găsit?!

Mesenii au început să se uite unul la altul stânjeniţi.

– Mi s-a părut mie, la un moment dat, că mi-a scrâşnit ceva printre dinţi, dar m-am gândit că e o bucăţică de coajă de nucă!…, s-a destăinuit un domn. Tocmai că voiam să fac o glumă, să spun că ai atentat la dantura mea proaspăt refăcută, cu cheltuială mare!

– Nu mai ai una ca să vedem cum arată piatra pe care am înghiţit-o?, a întrebat vecina.

– Ba da, aşa!, a zis Pia, scoţând o piatră din buzunarul pantalonului de blugi.

– Oooo! E foarte frumoasă şi cred că-i şi valoroasă!, a zis vecina.

– Adevărat! E semipreţioasă!

– Apoi, să ştii, dragă Pia, că dacă-s atât de frumoase şi valoroase, le recuperăm noi acasă!!

Constantin Horbovanu