Joi, 19 decembrie, în cadrul programului cultural „Colinde, colinde”, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Cercul de folclor „Veşnicia s-a născut la sat”, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, coordonat de preotul profesor Constantin Bogdan Feştilă a prezentat o oră de folclor autentic, specific acestei perioade: „Şezătoare, punte între generaţii” – lecţie deschisă în cadrul opţionalului „Introducere în folclor”. Manifestarea a fost deschisă de gazda evenimentului, muzeografa Maria Crăciun, şef de serviciu la Muzeul Apelor, care a precizat că organizarea acestor activităţi în preajma marilor sărbători creştine vine din necesitatea de a ne apăra valorile culturale şi religioase tradiţionale. Pe vremuri, în satele din jurul Fălticeniului, după Lăsatul Secului de Crăciun începea sezonul şezătorilor, care erau organizate seara, în camera de oaspeţi a caselor celor mai vrednici gospodari, în zile lucrătoare, acestea fiind singurele adunări în care oamenii se veseleau în Postul Crăciunului cântând.
„Şezătoarea este un obicei specific, din păcate, doar părinţilor şi bunicilor noştri. Şezătoarea, în termeni contemporani, este un loc de socializare sau un mod de socializare. Noi, astăzi, socializăm mai mult în spaţiul virtual şi asta este una din marile înşelări a vremurilor pe care le trăim, nu mai reuşim să îl simţim pe aproapele nostru lângă noi, să îl privim în ochi, să trăim şi să vibrăm unul către celălalt. De aceea am zis că trebuie să simţim atmosfera Crăciunului, să socializăm altfel, nu numai eu cu elevii mei la clasă, să îi invităm alături de noi şi pe părinţi, ei nefiind la prima activitate de tipul orelor deschise pe care eu le ţin, şi le mulţumesc pentru sprijin, consideraţie şi ajutorul pe care îl primesc” a spus prof. preot Constantin Bogdan Feştilă.
Singura şezătoare care se mai organizează la Fălticeni
Participanţii la şezătoare, fie că este vorba de elevi sau profesori, au adus toată recuzita necesară pentru lucru, dar şi multe obiecte vechi, necesare şi utile în gospodăria tradiţională din mediul rural, pentru a recrea atmosfera acestor întâlniri din urmă cu zeci de ani. Deşi invitaţii au fost în număr mare şi şezătoarea este un lucru de suflet pentru gospodine, chiar dacă sunt eleve, acestea nu s-au lăsat prinse pe picior greşit şi au gătit bunătăţi de toate felurile, dar nu au uitat că suntem în Postul Crăciunului. Nu au lipsit colacul, un element care face parte din tradiţia populară, pe care ţaţa Aglaia (gazda şezătorii) l-a pregătit, colac care reprezintă infinitul, un început fără sfârşit, şi care a fost aşezat lângă o candelă pe care bătrânele satului o aprind cu lumina de la Înviere şi fac ca această lumină să nu se stingă niciodată, rămânând mereu aprinsă în locul de rugăciune. Au fost şi prăjituri de post, şi colăcei, mere şi nuci pentru colindători, şi multe alte bunătăţi. Aşa cum fac de trei generaţii elevii al căror diriginte este inimosul profesor de limba şi literatura română, preot Constantin Bogdan Feştilă, şi anul acesta elevii clasei a X-a C filologie au aşteptat îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi cu mese îmbelşugate oaspeţii la singura şezătoare care se mai organizează în urbea de pe Şomuz – părinţi, cadre didactice şi colegi, cunoscutul solist de muzică populară Ghiorghiţă Rotaru, care a venit la întâlnire cu tradiţionalele colinde din zona Fălticeni, scriitorul şi gazetarul Tiberiu Avram, un prieten apropiat al tinerilor care studiază filologia la liceul mai sus menţionat şi care îi citesc cu plăcere cărţile publicate, o parte dintre ele fiind lansate şi la Fălticeni.
Şezătoarea la care se cântă, se doineşte şi se munceşte
Ca să binecuvânteze Domnul sărbătoarea aceasta, şezătoarea a început cu o colindă foarte veche, culeasă de unul din membrii Cercului de folclor „Veşnicia s-a născut la sat” de la străbunica sa, Garofiţa, după care au urmat alte cântece specifice acestei perioade, melodii instrumentale interpretate de Denis Asofiei şi soliştii instrumentişti ai Ansamblului Folcloric „Străjerii” din Dolheşti, scenete de teatru popular cu activităţi specifice şezătorii, dar şi un miniconcert de colinde semnat de Gheorghiţă Rotaru.
„Aţi văzut că în şezătoare nu s-a dansat pentru că în postul Naşterii Domnului nu se face horă, nu se bate piciorul în bătătură, însă se cântă, se doineşte. Acesta a fost şi pretextul lui Ionel, care a venit să o cucerească pe Gabriela, fata de măritat. Am fost atenţi la tot ceea ce înseamnă detalii, nu foarte multă lume le cunoaşte şi eu insist să spun unele lucruri. De exemplu, fetele îmbrobodite sub bărbie sunt babele noastre, sunt femei serioase, fetele îmbrobodite după cap sunt gospodine autentice venite la treabă, fetele împletite în codiţe, câte două, sunt fete mari, sunt fete de măritat. La şezătorile din perioada care anticipa Naşterea Domnului se interpretau cântece de leagăn, femeile veneau la treabă şi cu copilaşul, copilaş care a plâns cam mult pentru că era flămând, iar babele i-au dat să mănânce un măr. Se cântă cântece de leagăn, doine, cântece de cătănie, colinde, aşa cum le-aţi auzit pe toate aici. Copiii au învăţat versurile, toate cântecele au fost preluate de la surorile Osoianu, soliste de peste Prut, pe care elevii le-au cunoscut pentru că noi facem şi o astfel de educaţie muzicală la şcoală. În şezătoare se cântă şi la instrumente şi de aceea băieţii au venit în şezătoare cu alămurile, dar şi pentru a arăta Ionel că e bun de însurat şi ce spate are el în sat. Băieţii care au mâncat colaci şi nuci, pentru că aşa a fost regia, sunt băietanii satului şi la şezătoare sunt ca trântorii, sparg nuci şi pregătesc miezul de nucă pentru cozonaci. Domnul nostru Iisus Hristos este descoperit în sceneta copiilor de la final, când preotul a venit să binecuvânteze masa, s-a aşezat în mijlocul poporului şi pruncuşorul Petrică a venit şi l-a pârât pe Ionel că are ceva de întrebat şi nu ştie cum să o facă că e cam ruşinos. A cotit-o cum a cotit-o pentru că întrebarea era: cât de apropiaţi pot să fie doi tineri? Este un alt mesaj al educaţiei pe care o facem noi, profesorii la şcoală. S-a uimit poporul de întrebare, însă răspunsul a fost simplu: doi tineri pot să fie atât de apropiaţi cât să încapă între ei Hristos. Aceasta face referire la o simbolistică a valorilor morale ale poporului român, fecioria fiind regăsită şi în povestea lui Harap Alb, când acesta primeşte sfaturi de la Sfânta Duminică, care este Maica Domnului” ne-a precizat pr. prof. Constantin Bogdan Feştilă.
Obiceiurile strămoşeşti, o carte de vizită a naţiunii române
Alături de elementele de istorie şi geografie locală, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti trebuie cunoscute pentru că ele constituie cartea de vizită a naţiunii respective şi, oriunde te-ai afla, la auzul unui cântec popular sau dacă vezi un obicei specific zonei etnofolclorice din care provii, distanţa dispare şi gândul te poartă pe meleagurile tale natale.
„Fiind profesor de limba şi literatura română, în cariera mea didactică am simţit nevoia de a preda elevilor mei şi elementele de folclor, elementele de tradiţie, de obicei specifice neamului meu, pentru că în ultimii ani, s-au scos aceste elemente din conţinutul programelor. Ceea ce aţi văzut aici este o încercare de reactualizare, de confirmare a identităţii noastre naţionale. Aceşti copilaşi au învăţat în două săptămâni cuvintele unui cântec de leagăn, unui cântec de cătănie, un colind nou, şi acesta a fost unul dintre obiectivele activităţii, acela de a-i învăţa pe copii să cânte, să cunoască versuri, să îmbrace costumul popular, să caute în lăzile cu zestre ale bunicilor şi să găsească costumele autentice, să le scoată la lumină şi să ni le arate într-o expoziţie vie, pentru că una era să le expunem aşezate pe umeraşe sau pe suporţi şi alta este să ne îmbrăcăm cu el. Unii dintre ei au descoperit instrumente de tors, cum ar fi furca şi fusul, vârtelniţa, andrelele, alţii au cunoscut bastonul bunicii şi cum se foloseşte şi mă bucur că şi-au intrat în rol şi sunt copii talentaţi” consideră pr. prof. Constantin Bogdan Feştilă.
Averea noastră cea mai de preţ este identitatea românească
La şezătoare a venit cunoscutul interpret Ghiorghiţă Rotaru, care a rămas surprins de recuzită: „Adevărat şi incontestabil că… «Veşnicia s-a născut la sat». A fost o mare onoare pentru mine să fiu părtaş la această manifestare de o încărcătură spirituală şi culturală deosebită. Mulţumesc mult părintelui Constantin-Bogdan Feştilă pentru că s-a gândit la mine. Am văzut o mare bogăţie, mult aur, pentru că toată recuzita care a fost aici înseamnă aur, este averea noastră cea mai de preţ, este identitatea românească. Am multe de învăţat de aici, Fălticeniul face parte din zona etnofolclorică pe care o reprezint, eu venind de la Sireţel, de pe Valea Siretului, iar tata avea pământ la Baia, şi la Fălticeni mă simt acasă” consideră Ghiorghiţă Rotaru.
Prof. pictor Constantin Ungureanu-Box, artist consacrat, cu foarte multe cunoştinţe despre arta populară, a făcut o evaluare a activităţii, precizând că „ce-am văzut aici a fost şi şezătoare, a fost şi teatru popular, teatru folcloric (este o diferenţă între teatrul folcloric şi teatrul popular), am văzut şi câteva adaptări mai moderne, pe care eu le numesc adaosuri. Eu vin dintr-un spaţiu academic, dar vreau să vă spun că toţi oamenii de cultură care au provenit din arte vizuale au pornit din folclor, din ancestral”. Constantin Ungureanu-Box a vorbit şi despre ceea ce înseamnă estetica fundamentală a folclorului românesc, aceasta având la bază jertfă, dor, dorinţă, doină, durere, dar şi despre colindul ancestral şi instrumentele tradiţionale: fluierul, naiul, sitera, toba, alămurile aduse de Imperiul Austro-Ungar, şi goarna românească care anunţa ceva.
La finalul activităţii, directoarea Colegiului „Mihai Băcescu”, prof. Claudia Suseanu, a apreciat efortul, dăruirea şi nobleţea copiilor şi a profesorului Bogdan Feştilă în organizarea unor activităţi complexe în cadrul Cercului de folclor „Veşnicia s-a născut la sat”. Prof. Bogdan Feştilă a primit o plachetă, o diplomă şi o distincţie pentru întreaga activitate desfăşurată, muzeografa Maria Crăciun, scriitorul Tiberiu Avram, solistul Ghiorghiţă Rotaru au fost recompensaţi cu câte o diplomă de excelenţă pentru susţinerea activităţilor culturale, diplomă care a fost acordată şi cadrelor didactice care au îmbrăcat costumul popular şi au contribuit cu obiecte la bogata recuzită a şezătorii.
Comentarii