Locuinţe de serviciu pentru medicii de la Spitalul Judeţean

>Blocurile ANL vor fi ridicate pe un teren al Spitalului vechi, iar, potrivit lui Gheorghe Flutur, preşedintele CJ, de la bugetul judeţean sunt asigurate fonduri inclusiv pentru reţelele de apă, canalizare, energie termică, energie electrică, telefonie, gaze naturale, precum şi pentru iluminatul stradal

 Consiliul Judeţean Suceava, întrunit în ultima şedinţă a anului 2019, a aprobat indicatorii tehnico-economici actualizaţi pentru execuţia lucrărilor de utilităţi şi dotările tehnico-edilitare aferente obiectivului de investiţii „Ansamblu de locuinţe de serviciu cu 30 de unităţi de locuit”. Ansamblul va fi construit în municipiul Suceava, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în incinta Spitalului vechi, iar apartamentele şi garsonierele vor fi repartizate cadrelor medicale care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Construirea ansamblului de locuinţe cu două tronsoane şi amenajarea reţelelor de utilităţi şi dotările tehnico-edilitare sunt estimate la aproximativ două milioane de lei.

Obiectivul de investiţii are prevăzut inclusiv lucrări de amenajare a aleilor pietonale, aleilor auto, parcărilor auto, spaţiilor verzi, locurilor de joacă pentru copii, cât şi de împrejmuire a terenului. Incluse sunt, de asemenea, branşarea la utilităţi, introducerea iluminatului stradal şi amenajarea platformei pentru depozitarea recipientelor de colectare selectivă a deşeurilor menajere. Obiectivul a fost prins pe listă în 2017, finanţarea este asigurată prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, autorităţile judeţene punând la dispoziţiei terenul şi suportând contravaloarea reţelelor de utilităţi. În acest din urmă caz este vorba despre elaborarea, pe cheltuială proprie, a documentaţiei tehnico-economice pentru executarea utilităţilor şi dotărilor tehnico-edilitare aferente, respectiv cele de apă, canalizare şi energie termică, energie electrică, telefonie, gaze naturale, iluminat stradal etc.

„Se construieşte acest ansamblul de locuinţe de serviciu în incinta Spitalului vechi. Este vorba despre două milioane de lei pentru toate utilităţile” a spus, joi, Gheorghe Flutur, preşedintele CJ, în şedinţa deliberativului judeţean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: