Shopping City Suceava a sponsorizat cu un autoturism nou Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea

Shoppping City Suceava a făcut o sponsorizare ce constă într-un autoturism nou, cu 7 locuri, către Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea.

Prin intermediul acestei sponsorizări, Shopping City Suceava a dorit să se alăture demersurilor întreprinse de personalul centrului pentru a îngriji şi reabilita numeroşi pacienţi diagnosticaţi cu diverse afecţiuni. În momentul de faţă, în centru sunt internaţi 78 de beneficiari cu afecţiuni psihice, neuropsihice şi fizice, cu vârste cuprinse între 19 şi 90 de ani. Având în vedere diagnosticele diferite, personalul specializat al centrului nu reuşeşte să asigure servicii medicale complete, fiind absolut necesară transportarea beneficiarilor în oraş, la Policlinică sau la cabinetele medicale specializate.

Noul mijloc de transport, indispensabil unei instituţii de asistenţă socială, va contribui la buna funcţionare a centrului, permiţând reprezentanţilor acestuia să asigure transportul beneficiarilor la spital în vederea controalelor periodice, transportul către domiciliul acestora, atunci când este cazul, precum şi la diferite evenimente social-culturale.

Anul trecut, Shopping City Suceava a sponsorizat Spitalul Judeţean Suceava „Sfântul Ioan cel Nou” cu un aparat medical performant, un ventilator de suport respirator non-invaziv cu frecvenţă înaltă, de o importanţă vitală pentru copiii care ajung pe lume prematur.

„An de an, încercăm să ne implicăm activ în comunitatea locală prin intermediul diferitelor proiecte menite să sublinieze importanţa responsabilităţii sociale. În acest an, ne-am îndreptat atenţia către o altă cauză, susţinând un proiect de responsabilitate socială menit să reafirme rolul pe care persoanele cu dizabilităţi îl au în societate şi în comunitate. Ne bucurăm că „sponsorizarea făcută va contribui la îmbunătăţirea serviciilor oferite persoanelor cu nevoi speciale care se confruntă cu diverse dificultăţi în viaţa de zi cu zi. Având în vedere faptul că astfel de cauze ne oferă şansa adoptării unui comportament responsabil faţă de societate, asigurăm comunitatea că activităţile noastre de sponsorizare nu se opresc aici”, au declarat reprezentanţii Shopping City Suceava. În cei peste 11 ani de activitate, Shopping City Suceava a devenit pentru comunitate mai mult decât o destinaţie de cumpărături, implicându-se în permanenţă în viaţa locală prin proiecte care încurajează lupta împotriva abandonului şcolar, precum şi prin numeroase alte campanii organizate cu şi pentru localnici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: