În ziua de 13.XI. a.c. a fost inaugurată la Muzeul de Istorie Suceava expoziţia „Maria a României, regină şi artistă”. Am considerat oportune rândurile de mai jos cu referire la vizita pe care am făcut-o în SUA, în statul Washington, la Pacific, plecând din Seattle apoi pe fluviul Colorado, până la Castelul Reginei Maria. Am avut şi alte motive de satisfacţie corelate cu oraşul Seattle, când am aflat că dl primar Ion Lungu a afirmat că Municipiul Suceava este declarat „oraş verde” şi mi-am amintit că la ieşirea din Aeroportul Tacoma al conurbaţiei Seattle pe plăcuţa de înregistrarea a autoturismului nepotului nostru am remarcat inscripţia „evergreen state” (stat veşnic verde – n.n.); în zilele următoare am aflat că marele oraş cu o populaţie cât a capitalei României este suma a zece oraşe satelit, între care verdele pădurilor şi ochiurile de apă creează un peisaj armonios, vizibil încă din avion. Pentru noi, oraşul lui Bill Gates a fost acolo „centrul lumii” de unde am realizat patru digresiuni: în Hawaii (cu avionul, 5 ore peste Oceanul Pacific), Alaska (cu un vapor imens pentru 2500 pasageri), la Vancouver în Canada (cu autoturismul pe distanţa de 227 km, pe drumul visat de G. Vancouver) şi la Castelul Reginei Maria a României pe Colorado River; la cea de-a patra „fugă în timp” ne vom referi aici.
Din revista „Magazin istoric” îmi aminteam vag despre prezenţa regală românească în SUA, la capătul lumii, la Pacific. Nepoţii şi finii noştri, Cătălina şi Silviu Ifrim, în „mare taină”, au venit cu propunerea să dăm timpul înapoi cu un secol şi să mergem la Castelul Reginei Maria. Aşa se face că într-o dimineaţă de iunie, toţi şase la număr, cu un autoturism corespunzător, plecăm la drum din Seattle spre sud, trecând prin oraşul Olimpia, capitala Statului Washington, aproape de vărsarea fluviului Columbia în Oceanul Pacific.
Eram noi doi bunici, Cătălina şi Silviu Ifrim cu cele două domnişoare, fiicele lor: Andreea, elevă în clasa a II-a, născută în Seattle, şi Raluca, domnişoară în clasa a IX-a, tocmai venită acasă de la un concurs naţional al elevilor din toate cele 50 de state ale SUA, care a avut loc la Washington D.C. Tema concursului a fost „Tragedie şi triumf”. Filmul Ralucăi şi al colegei sale pe jumătate hawaiană a luat locul II pentru regie, investigaţii şi imagini, dar cele două laureate se organizau deja pentru a participa la concursul următor, care avea ca temă generală „Conflict şi compromis”, ele optând pentru conflictul între scoţieni şi englezi, care a presupus, după cum se ştie, un compromis istoric.
Cătălina şi Silviu Ifrim, informaticieni de elită din Iaşi, au avut mai multe oferte, optând pentru Seattle şi lucrând în prezent în Imperiul informatic al lui Bill Gattes, în jurul căruia se formase o colonie de informaticieni români de vreo 200 de tineri, care acum 2 ani şi-au ridicat şi o biserică românească. Acei tineri, azi la maturitate, au invitat-o pe Sofia Vicoveanca, tratând-o ca pe o Regină a cântecului românesc şi mai ales bucovinean. După acel mare succes la Seattle, în calitate de „regină”, a acceptat cu plăcere să se pozeze cu Silviu şi Cătălina.
Într-o foarte bună dispoziţie întreţinută de cele două fetiţe, ne consideram invitaţii Reginei Maria a României, până la care nu erau decât 200 km spre sud până la întâlnirea cu Columbia River la vărsarea lui în Ocean şi apoi încă 200 km spre amonte unde de pe „drumul istoric” am zărit castelul râvnit, pe malul opus al fluviului; acel „drum istoric” este un drum parcurs acum două secole de doi tineri exploratori, Lewis şi Clark, înaintând cu riscuri mari spre Ocean, paralel cu fluviul, desţelenind o zonă sălbatică şi ostilă, cunoscută apoi ca „vestul sălbatic”.
Natura luxuriantă din statul Washington, cu climat oceanic, dispăruse; munţii vulcanici erau în urmă, noi constatând că eram într-un ţinut arid, cu dealuri sure, fără copaci, peisaj ce amintea de Munţii Măcinului, vecini cu Dunărea. Am traversat fluviul iar pe malul nordic am intrat într-o oază verde în jurul unui castel care era ceea ce noi căutam. În jur, doar pustiu.
În anul 1907, Samuel Hill, un american foarte bogat, romantic şi generos, a cumpărat în zonă 3000 ha de pământ cu scopul de-a face agricultură prosperă pe acest teren arid pentru săracii zonei folosind apa din Columbia River. Construcţia castelului ca locuinţă a început în 1914. Prietena familiei Hill, Louie Fuller, dansatoare celebră în epocă, i-a sugerat lui Hill să transforme castelul în muzeu de artă, ceea ce s-a şi realizat.
Între timp, prosperul om de afaceri S. Hill, inginer de drumuri, vine în România pentru a contracta lucrări de drumuri şi are onoarea s-o cunoască pe viitoarea regină a României, nepoată de frate a Reginei Victoria a Angliei. Aşa se face că în 1926, S. Hill o invită pe Principesa Maria, devenită Queen of Roumania după căsătoria cu Regele Ferdinand, să vină în acel pustiu cu prilejul inaugurării muzeului. Au participat celebrităţi artistice, economice, bisericeşti, politice, după cum rezultă din fotografii cu sute de maşini de epocă. S. Hill i-a dedicat Reginei Maria acel original castel-muzeu, încă neterminat în 1926.
Alma Spreakels, magnatul zahărului din zona San Francisco, sponsorizează terminarea muzeului, inaugurându-l în forma actuală la 13 mai 1940, cu prilejul aniversării zilei de naştere a romanticului patron S. Hill; Regina Maria murise în 1938 iar Regele Ferdinand în 1927.
Insolitul muzeu poartă numele a trei Marii: fiica şi soţia lui Hill şi Regina Maria, dar astăzi, numele de Maryhill nu evocă altceva decât marea prietenie între inginerul Hill, visător, romantic, bogat şi plin de idei, şi Regina Maria, a cărei prezenţă domină spaţiile muzeului. Parterul e înţesat de mobilier regal din lemn argintat cum este tronul de audienţă, apoi coroana regală, vitrine cu cărţi scrise de regină, titlurile evocând dorul şi dragostea de ţară: „Ţara pe care o iubesc”; „Casele mele de vis” (cu referire la castelul Bran şi la cel de la Balcic); scrisori semnate simplu, „Maria, Queen of Roumania”, fotografii de familie cu cei şase copii între care se remarcă adolescentul Carol, viitorul rege Carol al II-lea; un tablou cu Regele Ferdinand, icoane ortodoxe dăruite de Ţarul Rusiei a cărui nepoată era: statui, statuete, tablouri, costume, rochii regale, sculpturi dăruite acestui muzeu de curţi princiare şi de Muzeul Luvru.
Este greu de epuizat conţinutul exponatelor muzeului pentru că sunt şi imagini cu dansatoarea Fuller, toate ilustrând o epocă de glorie în viaţa castelului-muzeu şi a celor patru personaje principale.
Din alocuţiunea reginei Maria la inaugurarea castelului, în 1926, reţinem: „acest eveniment este mai mult decât ceva concret în structura sa; el este un vis împlinit pe aceste locuri, un vis pentru astăzi şi mai ales pentru mâine”. În mod simbolic, după cum reiese din fotografii, ea, regina, după cuvântul său, dă drumul pe geam unui stol de porumbei albi. Castelul, care i-a fost dedicat încă de la inaugurare, este şi azi un centru de atracţie culturală nu numai pentru locuitorii din statul Washington de pe malul Pacificului ci şi pentru iubitorii de artă din toată lumea, cum am constatat în acea zi de sâmbătă. Dar surpriza de la demisol încă merita a fi relatată, pentru că ne-am întâlnit cu 35 sculpturi originale semnate August Rodin (1840 – 1917), pontiful sculpturii universale la începutul secolului al XX-lea. La Rodin a zăbovit vreo 3 luni şi Constantin Brâncuşi în căutarea drumului său spre absolut prin reprezentarea în sculptură a esenţelor, a ideilor. Am vizitat cândva, la Paris, casa muzeu August Rodin şi am constatat că nu e cu nimic mai mult decât Casa-muzeu „Ion Irimescu” de la Fălticeni dar să aflu aici, la Maryhill, aşa multe sculpturi originale de Rodin era copleşitor.
Spiritul umanitar şi generos al omului de afaceri S. Hill explică şi construirea Portalului Păcii la graniţa dintre Canada şi SUA pe drumul Seattle – Vancouver, pe care-l voia o şosea pietruită care să lege California de Canada.
Inginerul visător a realizat mult, dar a şi lăsat multe idei în faza de proiect, neîmplinite; moare în 1931, în urma unei „gripe intestinale”, la vârsta de 74 ani.
Construcţia arcului de un alb imaculat este realizată în 1921 şi am admirat-o când am dat o fugă la Vancouver în Canada; arcul contrastează armonios cu verdele gazonului şi era destinat împlinirii dorinţei de cooperare între comunităţi. Tot aşa se explică şi copia complexului de la Stonehenge, la 3 mile de Maryhill. „Dacă megaliţii originali de la Salisbury, în sudul Angliei, erau în timpul celţilor dedicaţi sacrificiilor umane în onoarea zeilor, aici, azi, vreau să amintească de sacrificiile umane inutile din Primul Război Mondial”; în apropiere este şi mormântul lui S. Hill.
Încerc să închei această nedrept de scurtă incursiune prin menţionarea minunatelor desene şi picturi semnate simplu Marie, Queen of Roumania, dar şi neaşteptat de bogata colecţie de desene şi mai ales sculpturi donate de Rodin lui S. Hill: „Eva”; „Gânditorul”; „Sunt frumoasă”; „Mâna lui Dumnezeu”; „Femeie în genunchi”; „Urletul leului” ş.a.
Sălile muzeului sunt ocupate de multe alte tablouri ale unor pictori celebri din Anglia, Franţa, SUA, dar şi de arta nativilor, a indienilor americani.
Câteva zeci de arbori în grădina castelului constituie o ambianţă plăcută, o oază în acest pustiu în care strigătele păunilor multicolori, dar şi albi sunt o prezenţă agreabilă, deşi tristă. Am plecat de la Maryhill cu sentimentul tonic al prezenţei româneşti la capăt de lume şi prin dovezile trecerii prin zonă a Reginei României.
Se încheia o zi lungă, în care făcusem dus-întors aproape 800 km, admirasem pe „drumul istoric” mai multe cascade pitoreşti şi canionul fluviului Columbia, dar satisfacţia împlinirii rezulta din vizitarea Castelului Reginei Maria care aminteşte acolo, departe, de România şi de nefericita regină care s-a căsătorit cu Regele Ferdinand numai ca rezultat al aranjamentelor mamei sale. Este regina îndrăgostită de Balcic, unde a lăsat scris să-i fie depusă inima după ce nu va mai fi şi aşa s-a întâmplat la 3 luni după moarte, în decembrie 1938.
După 1940, când Cadrilaterul (judeţele Durostor şi Caliacra) a trecut la bulgari, unele obiecte de preţ şi inima reginei adăpostită într-o casetă de argint aurit, cu un brâu de perle şi învelită în 2 drapele – românesc şi englez au ajuns la Castelul Bran, prima ei dragoste, apoi la Curtea de Argeş, caseta fiind apoi violată şi de aici la Muzeul de istorie din Bucureşti. La Bran a fost construit un paraclis asemănător cu „Stela Maris” de la Balcic, complex pe care l-am vizitat când locuiam la Mangalia.
A doua reşedinţă regală, cum îi plăcea să vorbească despre domeniul în pantă de pe faleza din Balcic, era o izbutită sinteză între patru stiluri: grecesc, italian, turcesc, englezesc cu elemente româneşti, construirea complexului datând din anii 1925 – 1929. Destinul familiei reginei Maria a fost cel al multor familii regale, mai ales în ţările est europene.
Dr. IOAN IEŢCU,
Ing. OLTEA IEŢCU
Comentarii