> 17 permise au fost reţinute
Poliţiştii suceveni au executat o acţiune de noapte, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie.
Potrivit IPJ Suceava, scopul acţiunii a fost impunerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistarea conducătorilor auto ce conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, au fost testaţi alcoolscopic 359 de conducători auto. 17 şoferi au rămas fără permise, dintre care cinci pentru că au consumat alcool şi au condus maşini. Totodată, au fost aplicate 167 amenzi, în valoare de 73.710 lei. De asemenea, au fost reţinute zece certificate de înmatriculare.
Poliţiştii mai menţionează că au constatat zece infracţiuni, dintre care şapte – conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului/ refuz recoltare probe; două – conducerea unui vehicul fără permis de conducere. (N.B.)

























Comentarii