Până pe 16 decembrie 2019

Contribuabilii suceveni mai pot depune cereri de anulare a penalităţilor la plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale

 >În cazul cel care nu fac acest demers, „vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor şi bunurilor deţinute de contribuabili”, semnalează Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP

 Agenţia Judeţeană de Administrare Fiscală Suceava continuă acţiunile de susţinere a contribuabililor în vederea conformării la plata obligaţiilor fiscale. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al instituţiei sucevene, reaminteşte contribuabililor care înregistrează obligaţii fiscale principale restante la data de 31 decembrie 2018, că pot beneficia, în condiţiile Ordonanţei de Guvern nr. 6 din 2019, de o serie de facilităţi fiscale. Conform responsabilului AJFP Suceava, una dintre ele este cea privind anularea, în totalitate, a obligaţiilor accesorii. Astfel, până pe 19 septembrie 2019, la nivel naţional au depus notificări ori cereri de anulare a obligaţiilor accesorii 38.026 de contribuabili. Purtătorul de cuvânt al AJFP Suceava precizează că pentru anularea obligaţiilor accesorii, până pe 16 decembrie 2019, inclusiv, trebuie achitate obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la 31 decembrie 2018, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie 2019 şi 16 decembrie 2019. Anularea obligaţiilor accesorii nu este condiţionată de notificarea privind intenţia de a beneficia de această facilitate, însă este obligatoriu ca până pe 16 decembrie 2019 să fie depusă, la organele fiscale, o cerere în acest sens. „Eficienţa accesării unei astfel de facilităţi constă în aceea că prin achitarea voluntară a obligaţiilor bugetare principale restante, precum şi a obligaţiilor accesorii, pot fi anulate obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor şi bunurilor deţinute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligaţii” evidenţiază Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Administrare Fiscală Suceava. Important de ştiut este faptul că cererea de anulare a obligaţiilor de plată accesorii poate fi depusă şi prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la sediul organului fiscal. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: