Alcoolul i-a încetinit reacţiile

Joi, la ora 4, un bărbat în vârstă de 40 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc se deplasa cu un autoturism pe Calea Bucovinei din localitatea de domiciliu. La un moment dat, din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare faţă de autoturismul din faţă, aflat fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus în faţa sa de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Vama. Din fericire, în urma impactului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două vehicule. Poliţiştii ajunşi la locul accidentului i-au supus pe cei doi conducători auto implicaţi verificării cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că cel mai tânăr dintre şoferi nu consumase alcool şi o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru şoferul vinovat de producerea evenimentului. Acestuia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: