Sistemul de încălzire din Vatra Dornei a fost pus în funcţiune

> Gheorghe Flutur: A ieşit fum pe coşul centralei termice modernizate

Centrala termică a municipiului Vatra Dornei a fost pusă în funcţiune ieri, după lucrări de înlocuire a cazanelor cu unele performante şi după ce 1,5 km de reţea de transport şi distribuţie a agentului termic a fost înlocuită.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a participat la punerea în funcţiune a primului cazan modernizat al centralei, a spus că a ieşit fum pe coşul centralei modernizate, la ora 13.

„Am avut mari emoţii alături de primarul Ilie Boncheş, dar astăzi (ieri – n.n.) am dat drumul la flacără la primul cazan care în termen de 72 de ore, în 3 zile, conform manualului, va produce căldură pentru peste două mii de apartamente din Vatra Dornei. Asta înseamnă că cel târziu duminică va fi căldură în apartamente” a spus Flutur.

El a menţionat că investiţia constă în două cazane de 6 MW fiecare, care au un randament de peste 85%, faţă de cazanele vechi, ce aveau un randament sub 50%.

Preşedintele Flutur a spus că s-au înlocuit peste 1,5 km conducte magistrale şi secundare, pentru că erau pierderi uriaşe.

Consumul va fi la această centrală de circa 100 mc de lemn/zi, fiind asigurate stocurile pentru iarnă, a mai adăugat Flutur.

El a explicat că de la începerea punerii în funcţiune a primului cazan specialiştii monitorizează circulaţia apei calde.

„Totul este asistat pe calculator” a spus Flutur, care a adăugat că după ce ajunge în parametrii normali, apa din caloriferele dornenilor va ajunge la peste 70 de grade Celsius.

El a precizat că peste două săptămâni va fi pornit şi al doilea cazan, care este identic cu primul, dar că cele două cazane vor funcţiona simultan doar când vremea va fi deosebit de rece, sub minus 15 grade Celsius.

„Reamintesc că lucrările de aici au fost executate prin programul guvernamental Termoficare, unde Guvernul PSD trebuia să aloce 15 milioane de lei încă din luna aprilie, dar nu a alocat nimic” a spus Flutur.

El a subliniat că CJ Suceava, împreună cu Primăria Vatra Dornei, au reuşit să găsească, în parte, sursă de finanţare.

„Am dus tratative cu furnizorul de cazane, firma Elsaco, căreia vreau să-i mulţumesc public că a avut încredere în noi şi, aşa cum ne-a promis, a dat drumul la încălzire în Vatra Dornei” a declarat Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: