Romani Language Day – Ziua Mondială a Limbii Rromani

În toată lumea, sunt aproximativ 4,8 milioane de vorbitori de rromani, ţara cu cei mai mulţi vorbitori fiind România (273.500 de persoane), urmată de Slovacia (253.943). Alte ţări unde numărul de vorbitori este peste 100.000 sunt Cehia, Bulgaria şi Ungaria. În termeni de procente din populaţia ţărilor, Slovacia este pe primul loc cu 4,8% populaţie vorbitoare de limbă rromani; România este pe locul 6, cu 1,2%.

Limba rromani cuprinde mai multe dialecte şi face parte din grupul limbilor indice, fiind similară cu limbi precum punjaba şi hindi.

Primele cuvinte scrise în rromani datează din anul 1547, când englezul Andrew Borde publică treisprezece expresii uzuale în limba rromani, folosindu-se de cunoştinţele superficiale ale unui informator.

În anul 1971, rromii au organizat primul Congres Mondial la Londra, acesta fiind piatra de temelie la dezvoltarea comunităţii moderne a acestora.

Conform deciziei UNESCO, data de 5 noiembrie a fost declarată Ziua Mondială a Limbii Rromani.

Unele cuvinte rromani sunt folosite ca argou în limbile cu care a venit în contact. De exemplu, în limba română: baros/barosan, a hali, mişto, a mangli, a şuti, biştari.

Cu această ocazie, marţi, 5 noiembrie (de Ziua UNESCO a Limbii Rromani), ora 13, la Şcoala Gimnazială Gulia, va avea loc lansarea suceveană a cărţii „Rromane ceacimata/ Adevăruri rrome. Culegere de creaţie literară rromani”, realizată de Centrul Rromilor „Amare Rromentza”. În cadrul evenimentului lansării, va fi vizionat filmul documentar „Ce înseamnă pentru tine să fii rrom?”, conţinând mărturii ale autorilor volumului. (Prof. LUCIAN DIMITRIU, inspector şcolar pentru rromi)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: