Era atât de beat încât nu a putut să sufle în etilotest

Inconştienţă totală arătată de un conducător auto care s-a urcat la volan chiar dacă abia se mai putea ţine pe picioare. El a fost prins în traficul rutier, mort de beat, vineri, în jurul orei 19.10, de o patrulă din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta. Oamenii legii au tras pe dreapta pentru control, pe DJ 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 49 de ani. Şoferul împrăştia o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost invitat de poliţişti să efectueze verificarea cu aparatul alcooltest. Eforturile poliţiştilor, dar… şi cele ale conducătorului auto au fost în zadar, deoarece acesta nu a reuşit să finalizeze testul în niciuna din cele nu mai puţin de zece încercări. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

Un alt şofer aghezmuit bine a fost prins în traficul rutier aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă. Un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului a oprit pentru control, pe strada Mănăstirea Humorului din localitate, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului. Verificarea cu aparatul etilotest a scos la iveală că şoferul se plimba cu maşina având o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur doar în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi el s-a ales cu un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: